12.7 C
București
luni, 22 aprilie 2024
AcasăSpecialSibiu si Luxemburg, legate prin blocuri de piatra

Sibiu si Luxemburg, legate prin blocuri de piatra

» Un sculptor german nascut in Romania a sapat in piatra istoria comuna a capitalelor culturale europene

O sculptura inedita va fi oferita publicului in seara acestei zile ca un simbol al istoriei comune putin cunoscute a celor doua capitale culturale europene ale anului 2007, Sibiu si Luxemburg. Sculptorul german de origine romana Joan Thimmel a avut ideea de a prezenta, cioplite in piatra bruta, istoria si drumul de peste 1.500 de kilometri a primilor coloni de origine germanica ajunsi la Sibiu din zona Luxemburgului. Artistul a cautat in Luxemburg un bloc de piatra de peste 3 tone greutate, l-a sculptat si apoi l-a taiat in doua. O jumatate din piatra a ramas la Grevenmacher (Luxemburg), unde a fost vernisata la inceputul lunii aprilie, iar cealalta jumatate a fost adusa cu un camion la Sibiu. Aici, artistul a cautat un bloc de piatra similar, l-a sculptat si impartit in jumatate. O bucata va ramane la Sibiu, pe locatia din Parcul Tineretului, iar cealalta va ajunge la Grevenmacher. Intitulata "Puntea", lucrarea isi doreste sa devina un simbol al legaturilor care leaga cele doua orase dupa mai bine de 800 de ani de istorie.
"Prin aceasta sculptura, istoria noastra comuna, chiar daca de multi este nestiuta, nu ramane doar o sugestie, ci merge pana in strafundul materialului artistic si capata durabilitatea pietrei. Piatra construieste poduri, dar in acest caz deschide si inimi", a declarat Joan Thimmel.
Artistul s-a nascut in 1950 in Romania, a facut studii de arta la Bucuresti, iar din 1984 traieste in Germania.

Cele mai citite

Se deschide cel mai mare mall din Capitală. Se fac angajări

Se pregătește deschiderea celui mai mare mall din Capitală și vor fi angajați sute de oameni. Militari Shopping se va transforma în cel mai...

Taiwanul mulțumește Statelor Unite pentru ajutorul militar de 2 miliarde USD

Guvernul din Taiwan a mulțumit Statelor Unite pentru ajutorul militar de circa 2 miliarde de dolari care a fost aprobat de Congres. Pachetul de ajutor...

Președintele Iohannis a ajuns în Coreea de Sud

Delegația oficială condusă de președintele Klaus Iohannis a ajuns în Coreea de Sud, într-o vizită care va dura trei zile. Cele mai importante momente din...
Ultima oră
Pe aceeași temă