Cum poate fi reconciliată realitatea cu povestea standard acceptată despre evoluţia sexuală umană? Poate fi, conform autorilor Christopher Ryan şi Cacilda Jethá. Demitizând aproape tot ce „ştim” despre sex, ei oferă o explicaţie alternativă îndrăzneaţă în această carte genială şi provocatoare.
Argumentul esenţial al autorilor este că oamenii au evoluat în grupuri egalitare care împărţeau hrana, îngrijirea copiilor şi, adesea, partenerii sexuali. Punând cap la cap dovezi convergente, deseori trecute cu vederea, din antropologie, arheologie, primatologie, anatomie şi psihosexualitate, Ryan şi Jethá arată cât de departe de monogamie este, în realitate, natura umană. Oamenii de pretutindeni şi din toate epocile s-au confruntat cu aceleaşi situaţii intime, familiare, în moduri surprinzător de diferite. Autorii dezvăluie rădăcinile străvechi ale sexualităţii umane, în timp ce schiţează un viitor mai optimist, iluminat de capacităţile noastre înnăscute pentru dragoste, cooperare şi generozitate.
Cu inteligenţă şi umor, Ryan şi Jethá ne arată cum trecutul nostru promiscuu vine să bântuie lupta noastră privind monogamia, orientarea sexuală şi dinamica familială. Ei caută să afle de ce fidelitatea pe termen lung poate fi atât de dificilă pentru atât de mulţi; de ce pasiunea sexuală tinde să dispară pe măsură ce dragostea devine mai profundă; de ce atât de mulţi bărbaţi de vârstă mijlocie riscă totul pentru nişte aventuri trecătoare cu femei mai tinere; de ce homosexualitatea persistă în faţa logicii evoluţioniste standard şi ce dezvăluie trupul uman despre originile preistorice ale sexualităţii moderne.