6 C
București
marți, 10 decembrie 2024
AcasăSpecialSeverin la DNA: Procurorii fac o verificare a contabilităţii mele

Severin la DNA: Procurorii fac o verificare a contabilităţii mele

Adrian Severin a spus, astăzi, la ieşirea de la DNA, unde a dat o declaraţie în dosarul în care cercetat, că procurorii fac o verificare a contabilităţii lui de europarlamentar, informează Mediafax.

Europarlamentarul Adrian Severin s-a prezentat, luni dimineaţă, la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), unde a dat o declaraţie în faţa procurorilor în legătură cu noile acuzaţii în dosarul de corupţie.

La ieşirea din sediul DNA, Severin a declarat că anchetatorii anticorupţie fac o verificare a contabilităţii sale, în legătură cu banii pe care îi primeşte de la Parlamentul European.

Adrian Severin a precizat că banii pe care i-a dat firmelor româneşti de consultanţă proveneau exclusiv din contul său de eurodeputat şi că nu a lucrat cu bani proveniţi din alte forme ale bugetului Parlamentului European.

El a mai arătat că, deşi putea opta pentru firme de consultanţă franceze sau belgiene, le-a ales pe cele româneşti, pentru a dovedi că şi acestea au experienţă şi pot face o treabă la fel de bună ca şi cele străine în acest domeniu.

Întrebat de ce a venit luni la DNA şi dacă a depus noi documente în apărarea sa, Adrian Severin a spus că el nu se apără în faţa procurorilor anticorupţie, ci colaborează cu aceştia pentru efectuarea unei cercetări corecte.

Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că Adrian Severin a fost chemat pentru a da o declaraţie după ce recent i s-au adus la cunoştinţă noi infracţiuni pentru care este cercetat în dosarul de corupţie.

Potrivit surselor citate, Severin le-a spus anchetatorilor că nu doreşte să facă vreo declaraţie la acest moment şi că va colabora cu aceştia pentru a aduce de la Parlamentul European documentele necesare anchetei.

Procurorii DNA au extins cercetările în cazul europarlamentarului Adrian Severin, fiind acuzat, pe lângă luare de mită şi trafic de influenţă, şi de folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, pentru a înlesni unor persoane apropiate obţinerea pe nedrept a sumei de 436.663 de euro din bugetul Parlamentului European.

Potrivit Ordonanţei de începere a urmăririi penale întocmită de procurori, în perioada 2007 – 2010, Adrian Severin a folosit şi a prezentat în Parlamentul European documente, declaraţii false ori inexacte, contrar reglementărilor legale (art. 43 din Normele de aplicare a Statutului deputaţilor în Parlamentul European – Decizia Biroului din 19 mai 2008 şi 09 iulie 2008).

„Documentele prezentate se referă la o serie de contracte de consultanţă încheiate cu şase societăţi comerciale româneşti, înfiinţate anume cu scopul de a justifica prestări de servicii fictive, prin intermediul respectivelor contracte de consultanţă. În felul acesta, învinuitul Severin Adrian a înlesnit unor persoane apropiate obţinerea pe nedrept a sumei de 436.663 euro din bugetul Parlamentului European”, notează procurorii DNA în documentul citat.

În 16 iulie 2012, procurorii DNA i-au adus la cunoştinţă lui Adrian Sverin noile acuzaţii.

Totodată, procurorii DNA au început urmărirea penală faţă de Anne Rose Marie Jugănaru – asistent parlamentar al lui Adrian Severin, George Vadim Tiugea – asistent parlamentar al lui Adrian Severin, asociat şi administrator al SC Head Hunting Prossional SRL şi Mihail Răducu – asociat şi administrator al SC A&A Social Consulting Center SRL, asociat al SC Alfa Communications and Consulting SRL, SC Professional Consulting System SRL, SC Princeps Consulting Team SRL, SC Perfect Solutions Network SRL, acuzaţi de complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor europene sau din bugetele administrate de acestea, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată.

Din ordonanţa de extindere a cercetărilor şi de începere a urmăririi penale a rezultat că, în perioada martie 2007 – noiembrie 2010, europarlamentarul Adrian Severin ar fi încheiat, fie în nume propriu, fie ca reprezentant al grupului politic din care făcea parte, din Parlamentul European, 20 de contracte de consultanţă cu firmele menţionate, create anume pentru a justifica prestarea unor servicii fictive, constând în realizarea unor studii.

Firmele respective erau controlate de europarlamentar prin intermediul asistenţilor săi, Anne-Rose-Marie Jugănaru, George-Vadim Tiugea şi o altă persoană, iar contractele de consultanţă au fost încheiate la puţin timp după ce societăţile au fost înfiinţate, de exemplu cu SC Professional Consulting System SRL la trei zile după înfiinţarea acesteia. Trei dintre firme au facturat o serie de contracte în prima luna de la înfiinţare, alte două, în cea de-a doua lună de la înfiinţare, potrivit procurorilor DNA.

În 16 şi 17 iulie, procurorii DNA le-au adus la cunoştinţă acuzaţiile celor trei învinuiţi.

În 18 iulie 2011, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus începerea urmăririi penale faţă de Adrian Severin, membru al Parlamentului European, pentru luare de mită şi trafic de influenţă.

În 22 iulie 2011, procurorii anticorupţie i-au adus la cunoştinţă acuzaţiile, iar în 27 iulie 2011 anchetatorii au solicitat autorităţilor judiciare competente din Belgia şi Franţa, prin comisii rogatorii, efectuarea unor acte procesual penale necesare instrumentării cazului europarlamentarului Adrian Severin.

În primăvara anului trecut, reporterii de la Sunday Times au înregistrat o discuţie cu europarlamentarul Adrian Severin, în biroul acestuia de la Strasbourg, material video-audio în care eurodeputatul vorbeşte despre demersurile făcute pentru introducerea unui amendament la o directivă europeană.

Reporterii ziarului britanic le-au propus mai multor deputaţi – un român, un sloven şi un austriac – să le plătească 100.000 de euro în schimbul unor amendamente a căror adoptare ar putea-o obţine. Cei trei deputaţi au acceptat, relata atunci AFP. Adrian Severin, fost vicepremier român, a trimis un e-mail falşilor lobbyişti, afirmând: „Doar ca să ştiţi că amendamentul pe care îl vreţi a fost depus la timp”. La scurt timp, el a trimis o factură de 12.000 de euro pentru „servicii de consiliere”.

În 20 martie 2011, Parlamentul European (PE) a anunţat deschiderea unei anchete privind acuzaţiile de corupţie aduse de publicaţia britanică The Sunday Times împotriva celor trei eurodeputaţi. Conservatorul austriac Ernst Strasser şi fostul ministru sloven de Externe Zoran Thaler au demisionat, europarlamentarul român refuzând să părăsească postul de la PE.

Adrian Severin şi-a dat demisia însă din PSD. El a fost de asemenea exclus din grupul S&D, în care ocupa funcţia de vicepreşedinte, după ce anterior îşi anunţase intenţia de a se retrage. Severin a rămas în continuare europarlamentar neafiliat, refuzând să renunţe la această calitate în pofida solicitărilor şi criticilor primite.

În 5 aprilie 2011, prin intermediul Ministerului Justiţiei, DNA a solicitat preşedintelui PE ridicarea imunităţii lui Severin, cât şi o opinie juridică referitoare la incidenţa unor dispoziţii procedurale prevăzute în Protocolul privind privilegiile şi imunităţile Uniunii Europene.

În plus, în 12 aprilie 2011, procurorul-şef al DNA a solicitat preşedintelui PE să ia toate măsurile pentru conservarea bunurilor, documentelor, computerelor şi a altor mijloace de probă aflate în birourile Parlamentului European, cât şi datele stocate în serverele instituţiei, necesare desfăşurării anchetei penale. Tot atunci, DNA a reiterat cererea de a comunica o opinie juridică în legătură cu unele proceduri prevăzute în Protocolul privind privilegiile şi imunităţile Uniunii Europene.

În 23 iunie 2011, Parlamentul European a hotărât ridicarea imunităţii lui Adrian Severin şi a încredinţat preşedintelui PE sarcina de a transmite imediat această decizie autorităţilor competente şi lui Severin.

Cele mai citite

David Coote, arbitrul care l-a jignit pe Jurgen Klopp, a fost concediat

David Coote, arbitrul din Premier League, a fost concediat luni după ce șefii săi au descris poziția sa ca fiind „insuportabilă” din cauza unui...

Cum contribuie funcțiile smart ale electrocasnicelor la bunăstarea familiei tale?

Electrocasnicele smart sunt concepute pentru a eficientiza activitățile zilnice și pentru a răspunde la nevoile moderne ale gospodăriilor. Aceste funcții inteligente nu doar...

Radu Drăgușin, aproape de a rămâne fără antrenor la Tottenham! Levy are deja un înlocuitor în plan

Tottenham Hotspur traversează o perioadă extrem de dificilă sub conducerea lui Ange Postecoglou, iar Daniel Levy, președintele clubului, ia în calcul înlocuirea tehnicianului australian....
Ultima oră
Pe aceeași temă