Inspectorii Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) au verificat, impreuna cu reprezentantii Registrului Auto Roman (RAR), service-urile auto. Din 777 operatori economici controlati, 559 au fost sanctionati pentru abateri care se refera la activitatea de service si 49 pentru abateri care se refera la activitatea de comercializare a pieselor de schimb si a materialelor de exploatare prin magazia service-ului.
Inspectorii au aplicat amenzi contraventionale in valoare de 620.350 lei. De asemenea, numeroase piese auto au fost oprite de la comercializare, iar activitatea la 233 de unitati a fost inchisa temporar.
Mare parte din agentii economici controlati nu detineau autorizatie tehnica de functionare eliberata de RAR si nici atestat profesional, sau efectuau reparatii la marci de autoturisme pentru care firma nu era autorizata. Pe langa faptul ca nu detineau autorizatiile necesare, aproape jumatate din firme nu aveau afisate numerele de telefoane unde consumatorii puteau reclama eventualele nereguli, iar 77 nu acordau garantiile prevazute de lege.
Din totalul operatorilor economici controlati, 207 au magazie de piese auto. La 49 dintre acestia au fost constatate deficiente la produsele auto de origine si produse auto de schimb de origine sau altele decat cele de origine si de schimb de origine, precum si la piesele de schimb auto, altele decat cele care pot afecta siguranta circulatiei si/sau protectia mediului.