Separatiștii proruși din estul Ucrainei au proclamat , marți, crearea unui nou stat numit ''Mica Rusie'' (Malorusia), relatează agenția DPA, potrivit Agerpres.
''Guvernul Ucrainei a dovedit singur că este un stat eșuat'', au afirmat separatiștii într-o declarație difuzată de Agenția de presă Donețk, afiliată rebelilor. Ucraina ''și-a demonstrat actuala și viitoarea incapacitate de a le oferi pace și prosperitate locuitorilor săi'', se mai spune în declarație.
DPA amintește că în două regiuni estice ale Ucrainei, Donețk și Lugansk, a izbucnit o rebeliune în urmă cu trei ani, când Kievul l-a alungat pe președintele său prorus din acea vreme, Viktor Ianukovici, în contextul unor proteste de masă care făceau apel la strângerea legăturilor cu Occidentul.
Rusia a condamnat înlăturarea lui Ianukovici, considerând-o drept o lovitură de stat pusă la cale de către Occident și a răspuns cu anexarea Peninsulei Crimeea, regiune sudică a Ucrainei unde există o mare bază navală rusă la Marea Neagră.
Moscova a susținut în mod deschis cauza rebelilor din regiunile estice ale Ucrainei, dar a dezmințit categoric acuzațiile guvernului ucrainean că trimite soldați și muniții pentru conflict.
Potrivit unor estimări ale Organizației Națiunilor Unite (ONU), circa 10.000 de persoane și-au pierdut viața în conflict. Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), care monitorizează în mod independent conflictul, a făcut apel la ambele părți să înceteze vărsarea de sânge.