37.8 C
București
vineri, 19 iulie 2024
AcasăSpecialSentinta finala in dosarul "Dacia Felix"

Sentinta finala in dosarul „Dacia Felix”

» Dosarul "Dacia Felix" s-a finalizat dupa aproape 10 ani de procese, timp in care cauza s-a plimbat intre instantele constantene.

Curtea de Apel a decis respingerea recursurilor formulate de catre Sever Muresan si Mircea Hossu impotriva deciziei Tribunalului Constanta in care au fost obligati la plata unor sume importante de bani. Sentinta judecatorilor de la malul marii este definitiva si pune capat unui dosar care a fost rejudecat de trei ori in ultimul deceniu. Din cauza trecerii anilor, o parte dintre faptele pentru care Muresan, judecat pentru obtinerea de credite de peste 1.000 de miliarde de lei vechi, si Mircea Hossu, fostul director al Bancii Dacia Felix, au fost deferiti instantei s-au prescris. Astfel, cei doi inculpati au fost achitati pentru o mare parte din infractiunile pentru care au fost trimisi in judecata. Totusi, Sever Muresan si Mircea Hossu au fost condamnati la plata, in solidar, a sumelor de 15.800.000 de lei, respectiv echivalentul in lei a 10.000.000 de franci elvetieni si 2.757.830 de franci francezi, dar si la plata a 121.355.568,72 de dolari. Totodata, Mircea Hossu trebuie sa achite si 2.330.509 dolari catre Bank Leumi Romania, adica fosta Eurom Bank.

Procesul in care Sever Muresan si Mircea Horia Hossu au fost acuzati de inselaciune a inceput la Judecatoria Cluj-Napoca si a fost stramutat, in aprilie 1998, la Judecatoria Suceava, care a inceput judecarea in lipsa a lui Muresn, intrucat acesta era fugit din tara. Dupa aducerea in tara a lui Muresan, s-a obtinut stramutarea dosarului la Constanta. Cei doi au fost achitati de doua ori pana in prezent, insa procurorii si partile civile din proces au atacat hotararile judecatoresti de achitare.
Potrivit rechizitoriului, in perioada 1993-1995, in calitate de presedinte al unor societati comerciale, cu sediul in Romania si in strainatate, dar si ca membru in Consiliul de Administratie, Muresan ar fi obtinut de la Dacia Felix credite in valoare de peste o mie de miliarde de lei vechi.
Motivul oficial era achizitionarea de otel-beton, care urma a fi exportat catre societatea Cadewel Investment Ltd., din Insulele Virgine, el avand functia de administrator al acesteia. Pentru acoperirea rambursarii creditelor, Muresan, in intelegere cu Mircea Horia Hossu, ar fi intocmit si folosit documente financiar-bancare false. Totusi, Muresan a sustinut tot timpul ca este nevinovat.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă