27.1 C
București
vineri, 19 iulie 2024
AcasăSpecialŞeful Şcolii de Aplicaţie de la Boboc, a unsprezecea victimă a accidentului...

Şeful Şcolii de Aplicaţie de la Boboc, a unsprezecea victimă a accidentului aviatic de la Tuzla

Comandorul Nicolae Jianu, comandantul Şcolii de Aplicaţie pentru Forţele Aeriene „Aurel Vlaicu” din Boboc, a murit în urma părbuşirii unui avion AN-2 pe aerodromul Tuzla, alţi zece militari şi-au pierdut viaţa în accident, informează Ministerul Apărării Naţionale, potrivit NewsIn.

Comandorul Jianu,  pilot clasa I, instructor de zbor ziua şi noaptea, în toate condiţiile meteorologice, este cel de-al unsprezecelea militar care şi-a pierdut viaţa în catastrofa aeriană. Era căsătorit şi avea doi copii.

În catastrofa aviatică de la Tuzla şi-au pierdut viaţa şapte militari ai Forţelor Navale şi patru militari din Forţele Aeriene. Doi dintre militarii răniţi fac parte din Forţele Navale, iar al treilea este încadrat în Forţele Aeriene.

O comisie de investigaţie tehnică, numită prin ordin al ministrului apărării naţionale, cercetează împrejurările producerii catastrofei aviatice.

Nicolae Jianu, comandant al Şcolii de aplicaţie pentru forţele aeriene „Aurel Vlaicu”, a fost în perioada 2002-2005 şeful secţiei de securitate zbor la Statul Major al Forţelor Aeriene. Jianu avea mai multe ordine şi medalii, ordinul militar clasa a II a şi ordinul militar clasa I. Comandorul avea o vastă experienţă la manşă.

Unsprezece persoane au murit, iar alte trei au fost rănite după ce un avion AN-2, care aparţinea Şcolii de Aplicaţie pentru Forţele Aeriene din Boboc şi executa o misiune de zbor pentru antrenamente de paraşutare, s-a prăbuşit luni, în jurul orei 17.40, pe aerodromul Tuzla. La scurt timp după decolare, aeronava a pierdut brusc înălţime şi s-a prăbuşit, informează Ministerul Apărării Naţionale. În urma impactului cu solul, aeronava a luat foc, incendiul fiind stins la ora 18.15.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă