Instanţa supremă a dispus, joi, trimiterea în arest la domiciliu a preşedintelui PSD Satu Mare, Mircea Govor, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, informează Mediafax.
Mircea Govor este acuzat de şantaj şi intervenţii la persoane din conducerea ANAF pentru numirea unor persoane propuse de el la AJFP.
Judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a respins cererea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) de arestare preventivă a lui Mircea Govor şi a dispus luarea măsurii arestului la domiciliu.
Decizia nu este definitivă, ci poate fi contestată atât de vicepreşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, cât şi de DNA, tot la instanţa supremă.
În urma deciziei de joi, Mircea Govor va fi eliberat din Arestul Capitalei când îi va expira ordonanţa de reţinere emisă miercuri de procurorii anticorupţie. Liderul PSD Satu Mare va fi plasat, de joi seară, în arest la domiciliu, având de respectat mai multe obligaţii dispuse de instanţă în cadrul măsurii preventive.
Preşedintele PSD Satu Mare, Mircea Govor, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, a fost reţinut miercuri de procurorii DNA, după ce a fost ridicat de la locuinţa sa din Satu Mare şi dus la Direcţia Naţională Anticorupţie Bucureşti cu mandat.
Mircea Vasile Govor este acuzat de procurorii DNA Oradea de folosirea influenței sau autorității, de către o persoană care deține o funcție de conducere în cadrul unui partid politic, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite (două infracțiuni), șantaj în formă agravată (patru infracțiuni).
În acelaşi dosar, deputatul PSD Andrei Dolineaschi, la data faptelor secretar general al PSD Botoşani, este urmărit penal pentru două infracțiuni de complicitate la folosirea influenței sau autorității, de către o persoană care deține o funcție de conducere în cadrul unui partid politic, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite. Dolineaschi a fost joi la DNA pen tru a i se aduce la cunoştinţă acuzaţiile.
La DNA a fost audiat şi preşedintele PSD, Liviu Dragnea, în calitate de martor.