36.1 C
București
marți, 16 iulie 2024
AcasăSpecialSeful Politiei de Frontiera Timisoara, luat la ochi de IGP

Seful Politiei de Frontiera Timisoara, luat la ochi de IGP

O echipa complexa formata din 14 ofiteri supe-riori, venita de la Inspectoratul General al Politiei de Frontiera, ancheteaza activitatea Directiei Politiei de Frontiera Timisoara, derulata in judetele Caras-Severin si Timis. In Timis, cel vizat de controale pare sa fie chiar seful Directiei Politiei de Frontiera Timisoara, Mircea Chirila, fost sef al CZCCOA Timisoara.
Un alt incident care a facut valva in judetul Timis s-a petrecut saptamana trecuta, la punctul de trecere a frontierei de la Cenad, cand seful politiei de frontiera locale, Gheorghe Ciobanu, i-a dat un pumn unui turist.
In Caras-Severin, punctul care focalizeaza interesul anchetatorilor este cel de la Moldova Noua, astfel ca echipele de control au ajuns la Oravita, unde investigheaza suspiciunile potrivit carora contrabanda cu tigari din zona ar beneficia de sprijinul direct interesat al politistilor de frontiera. Surse apropiate anchetei in derulare au precizat ca grupul vizat a avut telefoanele inregistrate vreme de cinci luni. Printre convorbirile care par sa fi starnit interesul anchetatorilor ar figura si nume ale ofiterilor superiori care conduc in prezent Politia de Frontiera din Caras-Severin, de la cel al inspectorului sef Ioan Cionca pana la cel al comisarului Dorin Praja, seful Sectorului Moldova Noua. La 17 mai 2006, sapte persoane, din care cinci angajate ale unor duty-free-uri din Moldova Noua, au fost arestate pentru 30 de zile, pentru contrabanda cu tigari si apartenenta la un grup de criminalitate organizata, in urma unei actiuni a politistilor de la CZCCOA, pe baza informatiilor obtinute de la SRI Caras-Severin, sub coordonarea procurorilor DIICOT. Operatiunea a fost posibila datorita unui eficient schimb de informatii privitoare la retelele de contrabanda dintre politistii din Romania si Serbia. La inceputul lunii martie, pe malul sarbesc, a fost oprit vasul care asigura transportul pasagerilor pe Dunare, intre localitatile Moldova Noua si Veliko Gradiste (Serbia), la bordul careia fusesera descoperite tigari de contrabanda de aproape 90.000 euro. Primele arestari ale unor membri suspectati ca ar face parte din aceasta retea s-au produs in Serbia, odata cu retinerea a trei cetateni sarbi, prinsi in flagrant.
Grupul se afla sub monitorizare inca din toamna anului trecut, numai ca, in pofida informatiilor care indica legaturi stranse intre unii dintre potentialii membri ai retelei si politistii de frontiera din zona, pana acum nici un membru al Politiei de Frontiera nu a fost acuzat ca ar fi sustinut activitatile ilicite ale contrabandistilor. Este drept, la inceputul lunii martie a acestui an, IPJ Caras-Severin anunta ca un politist din Oravita, suspectat ca ar avea legaturi cu traficul ilegal de tigari, ar fi fost trecut in rezerva.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă