Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a solicitat, miercuri, să i se arate cel puțin un fapt care să dovedească amestecul Moscovei în alegerile prezidențiale din 2016 din Statele Unite, informează Reuters, potrivit Agerpres.
"Nu știu nimic despre aceste fapte. Este uimitor că oameni serioși fac din țânțar armăsar", a declarat Lavrov într-o conferință de presă în timpul unei vizite în Belgia. Comentariile sale au fost difuzate în direct de televiziunea rusă de stat Rossia 24.
Lavrov a reacționat la informațiile că fiul cel mare al președintelui SUA Donald Trump este învinuit pentru o întâlnire cu o avocată din Rusia care, potrivit unor e-mailuri, ar fi putut avea informații compromițătoare despre Hillary Clinton anul trecut.