4.5 C
București
luni, 11 noiembrie 2024
AcasăSpecialUPDATE Inculpații din noul dosar al deputatului PSD Sebastian Ghiță, ARESTAȚI

UPDATE Inculpații din noul dosar al deputatului PSD Sebastian Ghiță, ARESTAȚI

UPDATE ora 15.25

Instanța Înaltei Curți i-a ARESTAT  pentru 30 de zile pe inculpații din noul dosar al deputatului PSD Sebastian Ghiță, instrumentat de DNA Ploiești.

 Liviu Tudose, fost procuror general al Parchetului Curții de Apel Ploiești, Aurelian Mihăilă, adjunctul lui Tudose, Viorel Dosaru, fost șef al IPJ Prahova, fost subsecretar de stat la Ministerul Afacerilor Interne până de curând, și Constantin Ispas, fost șef DGA Prahova, au primit 30 de zile de arest preventiv deoarece, între altele, l-au SERVIT pe deputatul Sebastian Ghiță cu informații din dosare penale pentru ca oamenii politicianului, din firmele pe care le controla, să se sustragă anchetei și să nu răspundă penal, se susține în refereratul procurorilor.

În urma scurgerii unor astfel de informații, a fugit din țară Răzvan Alexe, unul dintre paravanele afacerilor liderilor PSD din Prahova. 

Decizia judecătorului de drepturi și libertăți de la ICCJ nu este definitivă, putând fi contestată de arestați.

DNA Prahova a cerut aviz Camerei Deputaților și pentru reținerea și arestare deputatului PSD Sebastian Ghiță. Votul plenului Camerei este programat pentru miercuri.

======

În dosarul în care DNA Ploiești a cerut aviz Camerei Deputaților pentru reținerea și arestarea deputatului PSD Sebastian Ghiță, instanța de la Înalta Curte de Casație și Justiție a amânat pronunțarea pentru vineri, la ora 9.00, asupra arestărilor preventive solicitate de DNA Ploiești pentru inculpații:

-TUDOSE LIVIU MIHAIL, la data faptelor procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, pentru săvârșirea infracțiunilor deluare de mită și folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații-MIHĂILĂ AURELIAN CONSTANTIN, la data faptelor procuror general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești pentru săvârșirea infracțiunilor de cercetare abuzivă și două infracțiuni de transmitere de informații ce nu sunt destinate publicității către persoane neautorizate

-ISPAS CONSTANTIN, ofițer de poliție, fost șef al DGA Ploiești, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență și folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații

-DOSARU VIOREL, la data faptelor șef al Inspectoratului de Poliție Județean (I.P.J.) Prahova, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații și favorizarea infractorului.

Judecătorul de drepturi și libertăți de la Inalta Curte de Casație și Justiție a audiat părțile implicate până joi, după miezul nopții ( în jurul orei 01.00), și au amânat pronunțarea pentru vineri, ora 9.00. Inculpații reținuți au fost eliberați deoarece le-au expirat mandatele de reținere. Dacă vor fi arestați, ei se vor prezenta la arestul Poliției Ploiești. 

Procurorii au solicitat Camerei Deputaților aviz pentru reținerea și arestarea deputatului PSD Sebastian Ghiță. Solicitarea procurorilor va fi dezbătută și votată miercuri de către deputați.

FAPTELE procurorului general al Parchetului Curții de Apel Ploiești

În perioada iunie 2013- primăvara anului 2014, în calitate de procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, Tudose Liviu Mihail a permis accesul deputatului Ghiță Sebastian Aurelian la informații ce nu erau destinate publicității dintr-un dosar penal al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, în scopul obținerii unor funcții de conducere în cadrul unor instituții publice pentru sine, dar și în scopul zădărnicirii urmăririi penale efectuată în cauza menționată.

Scopul respectiv era urmărit atât de inculpații din dosarul menționat, cât și de deputatul Ghiță Sebastian Aurelian, pentru protejarea intereselor economico – financiare ale unor persoane fizice și firme cercetate în cauză 

Informațiile confidențiale priveau obiectul cercetărilor, persoanele fizice și juridice cercetate, măsurile de supraveghere tehnică dispuse, numele procurorului de caz și ale ofițerilor de poliție delegați să efectueze urmărire penală.

FAPTELE șefului IPJ Prahova

În legătură cu același dosar penal, aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, inculpatul Dosaru Viorel, în perioada iunie 2013- septembrie 2013, în calitate de șef al Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, a permis accesul deputatului Ghiță Sebastian Aurelian la informații ce nu erau destinate publicității, în schimbul menținerii în funcție sau promovării în alte funcții de conducere. 

În dosarul respectiv, ofițerii din subordine erau delegați să efectueze acte de urmărire penală.

Accesul la informațiile confidențiale, urmărit de deputatul Sebastian Ghiță, era zădărnicirea urmăririi penale efectuate în cauza respectivă, dar și protejarea intereselor economico-financiare ale unor persoane fizice și juridice inculpate în cauză.

FAPTELE adjunctului procurorului general al Parchetului Curții de Apel Ploiești

În vara anului 2013, inculpatul Mihăilă Aurelian Constantin, în calitate de procuror general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, a permis ofițerului de poliție Ispas Constantin accesul la informații ce nu erau destinate publicității din același dosar al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, în scopul obținerii unui folos necuvenit pentru Ispas Constantin care, intrând în posesia informațiilor printr-un demers nelegal al procurorului general adjunct, a folosit, de asemenea, în afara cadrului legal, datele obținute, urmărind accederea în funcții de conducere în cadrul M.A.I.

În vara anului 2014, inculpatul Mihăilă Aurelian Constantin, în calitate de procuror general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, a permis unei alte persoane accesul la informații ce nu erau destinate publicității dintr-un dosar penal diferit al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, în scopul de a-i fi înmânate unui jurnalist, pentru a le publica. Informațiile respective constau într-un contract de vânzare cumpărare pentru achiziția unui bun și un înscris olograf în care era prezentată, în rezumat, situația de fapt din dosarul menționat.

În vara anului 2014, Mihăilă Aurelian Constantin, în calitate de procuror, a ticluit probe nereale, constând în plângerea formulată în numele unei persoane împotriva unui alt procuror din aceeași unitate de parchet, sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni de fals în declarații. Plângerea respectivă, nedatată și nesemnată a fost ulterior înmânată unui ofițer cu funcție de conducere în cadrul B.C.C.O. Ploiești, pentru a fi valorificată.

FAPTELE fostului șef al DGA Prahova

În vara anului 2013, inculpatul Ispas Constantin, ofițer de poliție, fost șef DGA Prahova,  a pretins unui om de afaceri aflat în relații foarte apropriate cu lideri politici locali și centrali, susținere politică pentru ocuparea unor funcții în cadrul M.A.I., lăsând să se creadă că are influență asupra unui procuror cu funcție de conducere din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești pentru a-l determina să îi ofere informații ce nu erau destinate publicității, fapt care s-a și realizat în perioada septembrie 2013- octombrie 2013. Informațiile respective i-au fost furnizate de procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, Mihăilă Aurelian Constantin.

Cum a incercat șeful IPJ să-l salveze pe Ghiță, prins la volan fără carnet de conducere

La data de 22 iulie 2012, Ghiță Sebastian Aurelian a condus pe drumurile publice un autoturismul marca Mercedes, fiind depistat pe raza localității Bărcănești, județul Prahova, în condițiile în care exercitarea dreptului de a conduce era suspendată pentru perioada 22.03.2012-18.08.2012.

La data de 22.07.2012, în calitate de împuternicit la comanda Inspectoratului de Poliție al Județului Prahova, la solicitarea lui Ghiță Sebastian Aurelian și în schimbul oferirii de către acesta a sprijinului pentru menținerea în funcția de inspector șef al I.P.J. Prahova, inculpatul Dosaru Viorel a intervenit pe lângă lucrătorii de poliție rutieră din cadrul Biroului DN1 pentru ca aceștia să nu dispună măsurile legale, respectiv constatarea comiterii unei contravenții (depășirea limitei legale de viteză pe raza localității), a unei infracțiuni la regimul circulației (în perioada 22.03.2012-18.08.2012 Ghiță Sebastian Aurelian având suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule) și întocmirea dosarului penal. În acest fel, inculpatul Dosaru Viorel l-a ajutat pe Ghiță Sebastian Aurelian în scopul împiedicării tragerii la răspundere penală.

Procurorii DNA Ploiești au cerut arestarea preventivă pentru 30 de zile a celor patru inculpați. 


 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă