23.6 C
București
sâmbătă, 13 iulie 2024
AcasăSpecialSediul PSD: Mulţi ziarişti, puţini lideri şi un astrolog

Sediul PSD: Mulţi ziarişti, puţini lideri şi un astrolog

Sediul PSD a fost animat în seara alegerilor prezidențiale de numai câțiva lideri ai partidului. În schimb, la sediul PSD era prezentă o mulţime de ziarişti şi… un astrolog care anunţa "un meci incredibil de strâns" dat de conjunctura astrală specială.

Potrivit Mediafax, într-o atmosferă de tristeţe, de dezamăgire, perturbată şi de vestea că protestatarii vin spre sediul PSD din Kiseleff, cei câţiva lideri ai partidului s-au refugiat în biroul lui Victor Ponta, odinioară al lui Adrian Năstase. "Scorul este strâns, 50% – 50%", a spus unul dintre lideri ziariştilor.

Mădălin Voicu, Rovana Plumb, Nicolae Bănicioiu, Ioan Mircea Paşcu, Cristian Dumitrescu, Nicolae Onţanu, primarul sectorului 2 au sosit printre primii. Senatoarea PC Cristiana Anghel a stat la uşă, plângându-se de faptul că românii nu au ieşit la vot cu toate că nu a fost nici ploaie şi nici vânt.

Călin Popescu Tăriceanu, însoţit de Daniel Chiţoiu, de Radu Stroe şi Andrei Gerea, a venit zâmbitor, fără să răspundă la întrebări. Preşedintele de onoare Ion Iliescu s-a arătat optimist, ca întotdeauna: "Eu sper să fie bine", a spus el şi a plecat după numai o oră. Şi Mircea Geoană a plecat foarte repede, fără să discute cu ziariştii.

Victor Ponta a sosit la sediu cu 10 minute înainte de ora 21.00 şi le-a spus ziariştilor, intrând foarte grăbit în birou: "Vorbim după".

Pe la ora 22.00 a ieşit Liviu Dragnea, care a declarat sec: "Din evaluările noastre, Victor Ponta este câştigător la diferenţă mică. Rog colegii noştri din secţiile de votare să fie atenţi la numărarea voturilor, rog colegii să aibă răbdare să se numere voturile. În această noapte se decide preşedintele", mai scrie sursa citată.

Pe hol, ziariştii, veniţi în număr mare, s-au îmbulzit, aproape călcându-se în picioare, să surprindă toate declaraţiile şi imaginile celor care din câştigători au ajuns învinşi.

Un astrolog, Eugen Mârţ, care s-a recomandat psiholog şi parapsiholog, a explicat de zor, în faţa camerelor de luat vederi, cum este conjunctura astrală.

"Conjunctura astrală avea tendinţa să ducă la un echilibru foarte strâns. Atunci când există această configuraţie specială a lui Saturn în zodia Scorpionului, practic, se aduc conturi carmice mai vechi şi aceste conturi duc întotdeauna lupta la limită", a explicat el. "Aşteptaţi-vă la un meci incredibil de strâns! E bine să nu râdă nimeni înainte. Cine râde la urmă, râde mai bine", a mai ţinut el să puncteze.

În curte, unde fusese instalat un ecran gigant pe care rulau emisiunile unor posturi de televiziune în aşteptarea declaraţiilor victorioase, au stat doar camere de luat vederi, reporteri şi cameramani. Nici urmă de simpatizant.

Aşteptarea s-a încheiat după ora 23.00, când Victor Ponta s-a recunoscut învins: "L-am felicitat pe domnul Iohannis pentru victorie, poporul are întotdeauna dreptate". A plecat rapid la un post de televiziune pentru a spune de acolo că nu demisionează din funcţia de premier şi nici de la partid.

Dragnea a rămas doar ca să spună că Iohannis a câştigat cu 53%, conform Mediafax.

La sediul PSD, din cei o sută de ziarişti, mulţi îşi strângeau camerele de luat vederi: "Ne ducem în Modrogan, la Iohannis".

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă