30.2 C
București
sâmbătă, 12 iulie 2025
AcasăSpecialŞedinţă între Ponta şi Cazanciuc, pe tema demiterii lui Papici de la...

Şedinţă între Ponta şi Cazanciuc, pe tema demiterii lui Papici de la DNA

Premierul Victor Ponta s-a întâlnit, joi, la Guvern, cu ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, pentru o discuţie, în contextul situaţiei create de revocarea lui Lucian Papici de la conducerea Secţiei I din Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), transmite Mediafax.

Şeful Secţiei I din DNA, Lucian Papici, a cărui delegare pe funcţie a fost reînnoită acum o săptămână, a fost demis, miercuri, de procurorul general Tiberiu Niţu.

Papici a declarat, pentru MEDIAFAX, că a solicitat CSM să îi apere reputaţia profesională în urma declaraţiilor făcute de premierul Victor Ponta după încetarea delegării sale în funcţia de procuror şef al Secţiei de combatere a corupţiei din Direcţia Naţională Anticorupţie.

Premierul Victor Ponta a precizat, miercuri, că Lucian Papici nu a fost demis, ci i s-au terminat mandatele de şef al Secţiei I din DNA, el precizând că acesta va fi simplu procuror şi menţionând că, la fel ca Daniel Morar, Papici a făcut „dosare politice”.

El a susţinut că pe locul acestora au fost numiţi procurori care vor avea stabilitate pe trei ani, ca să „nu stea toată ziua pe telefon cu Cotroceniul”.

Referitor la recentele schimbări la nivelul DNA, preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că „este o imixtiune a politicului, care pur şi simplu a dat ordin procurorului general să facă ceva”.

Potrivit lui Băsescu, procurorul general Niţu „nu e un om care să schimbe de la o zi la alta”, el adăugând că „cineva s-a urcat cu picioarele pe el”.

Cele mai citite

Guvernul Bolojan e gata și cu pachetul trei de măsuri fiscale. Ce conține acesta

Guvernul Bolojan pregătește, în pachetul trei de măsuri fiscale, automatizarea proceselor interne din administrația publică cu ajutorul Inteligenței Artificiale, comasarea de instituții din unitățile...

Ilie Bolojan e noul președinte al PNL/ Cine sunt cei patru prim-vicepreședinți

Ilie Bolojan a fost confirmat ca noul președinte al PNL în cadrul Congresului Extraordinar și a declarat că, împreună cu echipa sa, va acționa...

Daniel David transmite că înțelege problemele sistemului preuniversitar/ Ce abordarea va avea

Daniel David spune că înțelege foarte bine problemele sistemului de învățământ preuniversitar, deși inițial recunoștea că nu îl cunoaște complet. El susține nevoia unor...
Ultima oră
Pe aceeași temă