In ultima sedinta din 8 septembrie a Consiliului Judetean Vrancea masina de vot pesedista a institutiei a votat la propunerea presedintelui Marian Oprisan revocarea din functia de director al Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectie a Copilului Vrancea (DGASPC) a Biancai Cercel si inlocuirea acesteia cu Toader Ghetu, fost secretar al CJ si fost maior de securitate pana in decembrie 1989. Ex-maiorul Ghetu a lucrat la Directia 1 a securitatii comuniste si raspundea direct de urmarirea dizidentilor regimului comunist din Vrancea. Astfel, Ghetu i-a avut “in baza de lucru” pe scriitorul Liviu Ioan Stoiciu, dizident declarat al regimului comunist, dar si pe fostul director al SRI Virgil Magureanu, care pana in 17 decembrie 1989 a fost angajatul Muzeului de Istorie din Focsani in calitate de muzeograf. Scriitorul Liviu Ioan Stoiciu a declarat public in nenumarate randuri ca ofiterul care-l chema frecvent la interogatorii, mai ales in anul 1989, se numea Toader Ghetu.
Ex-maiorul Ghetu a fost avansat in functie de catre baronul pesedist Marian Oprisan, nemultumit fiind de prestatia la sefia DGASPC a Biancai Cercel, cea care in urma cu numai cateva luni a facut declaratii demne de dr. Mengele de la Auschwitz.
Directoarea Cercel a afirmat public pe atunci ca “adolescentii infectati cu HIV sau bolnavi de SIDA aflati internati in centrul "Sf. Maria" de la Golesti ar trebui sterilizati”.
Declaratia aceasta a facut in cateva zile inconjurul lumii, provocand proteste vehemente din partea fundatiilor si organizatiilor umanitare. In aceste conditii, presat de protestele organizatiilor umanitare internationale, baronul pesedist Oprisan, in subordinea caruia se afla Directia pentru Protectia Copilului, a trebuit sa renunte la serviciile directoarei Cercel. Astfel, in locul acesteia a fost numit fostul maior Ghetu de la Directia 1 a securitatii, tortionarul varfurilor intelectualitatii vrancene. Printre victimele securistului Toader Ghetu se numara si profesoara Virginia Paraschiv, cea care pe 14 decembrie 1989 a spart in semn de protest pentru realegerea lui Ceausescu la congresul a XIV-lea geamurile judetenei PCR Vracea. “Voi cere lamuriri de la ANFP in legatura cu numirea lui Ghetu pe aceasta functie deoarece acesta in calitate de functionar public ar trebui sa dea o declaratie ca nu a facut politie politica”, a declarat presedintele PNL Vrancea, deputatul Corneliu Momanu. Printre alte functii si demnitati cu care a fost cadorisit securistul Ghetu de catre baronul “Portofel” este si aceea de membru in Autoritatea Teritoriala pentru Ordine Publica (ATOP) Vrancea, in calitate de “responsabil cu drepturile omului din partea societatii civile”!