Autorităţile din sectorul 2 au evacuat, marţi dimineaţă, 45 de persoane care ocupau abuziv o casă din care refuzau să plece în ciuda somaţiilor repetate. Oamenii erau cerşetori şi scandalagii, ocupându-se şi cu furtul de bunuri, informeaza Mediafax.
Acţiunea de evacuare a avut loc pe strada Brădeşti nr. 22 – 24, informează Primăria Sectorului 2.
Din imobil au fost ridicate 45 de persoane din care 20 proveneau din diverse colţuri ale ţării (comuna Corbii Mari, judeţul Dâmboviţa, oraşul Buftea, satul Manasia, judeţul Ialomiţa, Urziceni, satul Grindu, judeţul Ialomiţa), veniţi în Capitală să fure şi să cerşească.
O fostă proprietară a casei, care vânduse în urmă cu câţiva ani locuinţa, alesese să rămână în acelaşi imobil şi chiar convinsese o bătrână să îi plătească o chirie de 430 de lei pe lună, sub-închiriind ilegal casa care nu-i mai aparţinea. Pentru a avea lumină în casă, furau energie electrică de la cablurile din zonă şi foloseau antene parabolice pentru televiziunea care nu le lipsea, potrivit sursei citate.
Casa cu un etaj şi cu o curte plină de lucruri furate, de la cărămizi refolosite de la construcţiile din apropiere până la paturi şi frigidere, aparţine unei societăţi care a apelat la instanţe pentru a evacua chiriaşii abuzivi care s-au manifestat violent şi nu au vrut cu niciun chip să elibereze imobilul.
„Din spusele vecinilor, «locatarii» ilegali transformaseră strada în toaletă publică pe care nu se mai putea trece din cauza mirosurilor insuportabile şi a mizeriei din zonă. Mai mult de atât, aceştia îşi făcuseră un obicei din a face în fiecare seară chefuri cu beţii şi scandaluri în laţ, în aşa fel încât vecinii chemau în ajutor echipele Poliţiei de câteva ori pe noapte, pentru a reuşi să se păstreze ordinea şi liniştea în cartier. Fără să-şi dea identitatea de teama acestor infractori, vecinii au declarat că erau îngroziţi de frică că puteau să se trezească cu aceştia direct la ei în curte deoarece se obişnuiseră să folosească casele ca rampă de trecere, direct pe acoperişuri, pentru a ameninţa şi fura de la vecini.De altfel, în apropiere de această casă, alte câteva locuinţe aparţin unor alte persoane certate cu legea, cunoscute de organele de control ca infractori şi recidivişti înrăiţi”, scrie autoritatea de sector.
Primăria Sectorului 2 le-a prezentat măsurile de protecţie şi de cazare în centrele sociale ale Primăriei Sectorului 2, însă cei şapte adulţi care aveau ca ultim domiciliu sectorul 2, nu au dorit să fie ajutaţi. Ceilalţi 38 de chiriaşi care ocupau abuziv imobilul au fost îndrumaţi spre Direcţiile de Protecţie Socială din sectoarele de domiciliu sau trimişi în afara Capitalei pentru a fi preluaţi şi ajutaţi de autorităţile de care aparţin