USL se pregăteşte să adopte sistemul uninominal pur, spre fericirea tuturor celor care au cerut acest sistem atîta amar de vreme, ziarişti, PDL, oengişti, oameni din popor. E doar o problemă aici: că sistemul uninominal pur nu există, el este o invenţie a unor traducători amatori, aşa că atenţie, adoptarea a ce vă pregătiţi acum să adoptaţi, adică sistemul majoritar într-un singur tur (deja adoptat pentru alegerea preşedinţilor de consilii de judeţene şi primari) nu vă va scuti de propunerea altui uninominal pur data viitoare (de exemplu în două tururi, sau vot unic transferabil), şi tot aşa la nesfîrşit. Uninominalismul, adică corespondenţa clară între o circumscripţie şi un ales (single unit constituency) nu este un sistem electoral în sine, nici măcar o trăsătură a sistemului electoral, ci una a circumscripţiilor, care poate coexista cu mai multe sisteme, cum s-a văzut în 2008. E departe de a fi singura variantă sau singurul fel de a vota persoane, faţă de lista închisă de partid pe care am avut-o pînă în 2008. Caracteristica principală prin care diferă sistemele electorale nu e asta, ci reprezentativitatea, capacitatea sistemului de a traduce voturile în locuri în Parlament. Din cîte înţeleg eu, entuziasmul pentru „uninominal” de la noi se datorează credinţei că ar ajuta la reforma clasei politice şi ar contribui la scăderea corupţiei în politică. Şi pînă cînd aceste două probleme nu vor fi rezolvate o să ne ocupăm- mai ales în an electoral- să schimbăm sistemul cu entuziasmul cu care doctorii medievali sîngerau bolnavul la fiecare febră crezînd că asta ajută la ceva.
Nu vreau absolut deloc să mă aşez în calea acestei reforme, cum am făcut-o altădată, şi mă limitez azi să îmi fac datoria să atrag atenţia că aşa cum sîngerarea nu avea nici un efect asupra febrei, dar destule alte consecinţe în rest, sistemele electorale au alte efecte care contează. Nu neapărat negative: dar cine se pregăteşte să sîngereze ar fi bine să ştie la ce se poate aştepta. Pentru că spre deosebire de rolul sistemului electoral în materie de reformat clase politice, unde nu avem dovezi că ar schimba ceva, ba aş zice chiar dimpotrivă (cea mai citată lucrare pe această temă a fost discreditată din cauză de date eronate, cu mare eclat academic), există dovezi şi argumente suficiente ce alte consecinţe ar avea această schimbare.
Să încep cu ce nu e tomai dezirabil, dacă scopul e într-adevăr o reformă a calităţii în politică şi nu doar o plecăciune demagogică a celor care ştiu mai bine către cei care ştiu mai puţin bine, dar au drept de vot. Ultimele trei guverne din România s-au sprijinit pe o majoritate formată din traseişti. Acest lucru nu e pozitiv perceput în opinia publică. Cu toate acestea în istoria electorală există dovezi suficiente că un sistem majoritar bazat pe circumscripţii uninominale permite mai mult traseismul. El nu e cauza traseismului- aceasta rezidă în calitatea votanţilor şi aleşilor depotrivă- dar favorizează traseismul prin întărirea poziţiei alesului faţă de partidul său. Şi dacă votul e mult bazat pe clientelism, ca la noi, atunci patronul ales, cu toată reţeaua lui de clienţi, se poate muta mult mai uşor de la un partid la altul, practic fără consecinţe electorale, că un asemenea vot pe persoane e mult mai puţin programatic sau ideologic decît votul pe listă. Cum spunea bietul Ion Mihalache, fondatorul Partidului Ţărănesc din România, lumea votează la noi cu „naşul” (era pe atunci în România tot un sistem majoritar cu circumscripţii uninominale). Acesta din urmă e împuternicit să negocieze pentru toată comunitatea (în „Secera şi buldozerul” (A Tale of Two Villages) povesteam cum Arnăuţoiu-tatăl mergea şi la candidatul liberal şi la cel ţărănist cerînd o şcoală nouă pentru Nucşoara şi apoi intermedia votul către cine făcea promisiunea de cuviinţă. Şi satul tot vota cum îi spunea el. Evident, mult mai greu de făcut acest lucru cînd partidul are o listă şi nu e clar cine e candidatul care ar profita de pe urma votului unei localităţi sau alta. Şi asta nu e tot. Toţi semnatarii Cartea Albe a Bunei Guvernări ne-au promis că elimină traseismul. Dar noi avem deja o istorie constituţională a problemei, pentru că există reglementări pentru alegerile locale. Curtea Constituţională a decis că aleşii pe listă- consilierii locali nu pot migra la alte partide, dar aleşii uninominali- primarii- o pot face (staţi să vedeţi ce va fi între iunie şi noiembrie cînd se va vedea disproporţia între scorul primarilor şi cel de consiliu judeţean, primarii UNPR şi PDL se vor muta masiv la USL). Deci dacă persistăm să avem aleşi pe circumscripţie nu avem cum cere liderilor politici să reglementeze traseismul parlamentar în mod legal. E la fel de stupid ca şi povestea cu renunţarea facultativă la prag (în sistemele majoritare pure nu există prag, nu are cum, dat fiind că se distribuie circumscripţiile cîştigate în totalitate pînă la ultima, către primul clasat).
Al doilea efect, cel asupra reprezentativităţii, e şi mai neambiguu. L-am discutat atunci cînd PDL şi Băsescu au trecut şi promulgat primarii aleşi dintr-un singur tur. Poate vă mai amintiţi istoria de la Baia Mare, unde un frumos uslaş -campion la traseism în anul precedent- s-a ales cu nici 20% din voturi, din cauza slabei prezentări la vot şi a lipsei de redistribuire. Aşa ne pregătim să facem şi alegerile legislative. Cel mai mic procent de votanţi din Europa s-au prezentat la precedentele: doar 40% sau pe aproape. Din aceştia, cca 30% au votat pentru cele două partide principale, ceea ce face cca 13% din electoratul total fiecare. Asta înseamnă că atunci cînd PDL a guvernat singur, folosind un mandat în plus pe care îl obţinuse şi făcînd majoritate cu traseişti şi unguri, nu reprezenta de fapt decît 13% din electoratul total. Măcar aceia 40% care se deranjaseră să voteze s-au regăsit în parlament în proporţie de vreo 90%, dacă nu mă înşel prin ochiurle plasei reprezentative căzînd doar Becali şi Vadim, care făcîndu-şi concurenţă şi-au împărţit voturile şi au ratat pragul. Da, era un sistem frustrant, că unii care erau aleşi de 12% intrau în parlament iar alţii aleşi de 15% rămîneau pe dinafară, dar per total sistemul avea o calitate importantă, aceea a reprezentativităţii, reuşea să traducă în locuri majoritatea voturilor. În varianta actuală a USL, susţinută şi de PDL, acest lucru nu se va mai întîmpla. Circumscripţia mea, că e Piaţa Romană sau Germania (la ambasadă) va alege pe acela care are majoritatea relativă din totalul celor care se prezintă: dacă USL va avea candidatul preferat, să zicem cu 50%, acela va intra în Parlament cu 50% din 40% (adică 20%) şi restul voturilor se dau la coş. În literatura academică avem dovezi că sistemele majoritare se asociază treptat, cu timpul, cu o participare mai scăzută, că votanţii ajung să stea acasă ştiind că votul lor se pierde dacă nu votează candidatul cel mai bine plasat. Bineînţeles, sistemul electoral nu este încă, la ora asta, cauza principală a neparticipării.Există trei motive principale care o alimentează. Primul este corupţia politică percepută de votanţi, care îi descurajează şi îi face să creadă că oricine se alege nu se va schimba nimic şi nu se va ţine nici o promisiune electorală. Al doilea este dezamăgirea faţă de incapacitatea guvernelor noastre de coaliţie de a produce altceva decăt scandaluri. Şi al treilea este ignoranţa din ce în ce mai mare faţă de ce propun partidele şi candidaţii, mai ales că diferenţa nu e nici ştie ce, deci o problemă de cogniţie politică.
Lipsa de reprezentativitate a sistemului majoritar e un defect. Dar tot ea e indisolubil asociată cu principala calitate a acestui sistem: aceea de a manufacturiza majorităţi tocmai prin disproporţie. Pe scurt spus, dacă avem 100 de circumscripţii în care un partid are majoritatea relativă în 80 din ele, cu, să spunem, 35% în medie din totalul votanţilor, acel partid va cîştiga 80 de circumscripţii, deci 80%. Avînd în vedere că Traian Băsescu a spus că de fapt şi la 51% ar putea să nu dea puterea USL-ui cîştigător, dat fiind că în Constituţie referinţa e la partidul plasat peste 50%, nu la coaliţie, e mult mai sigur pentru USL să aibă mult peste 50% din locuri. Şi cît îşi păstrează opinia publică, nu are a se teme de traseism, problemele vor apărea mai tîrziu, după ce publicul se va fi săturat de ei.
Ca atare, decizia care trebuie luată nu e ce sistem electoral preferăm, ci ce este mai important pentru noi: să avem o majoritate funcţională, despre care, cum am mai scris recent, e un bun public în sine, că permite coerenţa guvernării, dar cu o opoziţie mult diminuată? Să lăsăm cît mai puţini oameni nereprezentaţi (cei 60 neinteresaţi şi neinformaţi deja nu votează, vorbim de unii care sînt interesaţi şi informaţi, dar votează pentru opoziţie, în cazul de faţă PDL, Dan Diaconescu, Becali şi Vadim)? Să scăpăm de Diaconescu şi Vadim? Ce e cert e că defectele care ţin de corupţia noastră politică, ceea ce Clara Volintiru, o studentă doctorală la London School of Economics numeşte într-un articol acceptat pentru publicare în Revista Română de Ştiinţe Politice sistemul electoral paralel (clientelar, paralel cu cel pe baze programatice) nu sînt determinate de sistemul electoral, deci nu se vor schimba şi ele.
Nu vreau să opresc pe nimeni să adopte vreun sistem electoral, sau să pledez să adopte altul în loc, deşi am mai scris că cel mixt nu rezolvă nimic şi cam singurul posibil, fără idealizare, e lista deschisă de partid (opţională, cine vrea votează lista, cine nu, persoana). Am mai trecut prin asta, m-am conversant şi cu domnul Hrebenciuc, şi cu dl. Băsescu, dovezile de stupiditate sau demagogie ale politicienilor şi ambiţia prostească a societăţii civile, adesea mai dornică să îi „iasă” ei programul decît să rezolve ceva substanţial m-au convins că dacă nu laşi pisica să se frigă n-o poţi convinge să nu mai bage labele în foc. Îmi fac însă datoria arătîndu-vă exact, şi, sper, clar, care sînt consecinţele deciziei.
În ce priveşte sistemul electoral paralel, cu acela trebuie să ne luptăm prin alte mijloace, şi o facem déjà, încercînd să controlăm distribuirea partizană de fonduri şi să transparentizăm banii în politică. Şi că veni vorba, aş vrea să întreb de ce e anchetat doar Ioan Niculae că a plătit un sondaj INSOMAR pentru campania lui Mircea Geoană, iar talentatul domn Lăzăroiu poate fi plătit de Bondrea la Spiru Haret ca să continue să dea sfaturi taberei portocalii. Asta ar fi legal doar dacă PDL ar trece în raportul de cheltuieli contribuţia respectivă. Nu o face, că atunci toată lume ar vedea că Spiru Haret e de fapt un contribuabil la ordinea politică a taberei „reformiste”, conduse de Traian Băsescu.
Comentariile la textele Alinei Mungiu Pippidi au fost desfiintate la cererea autoarei si vor fi reintroduse dupa alegerile din 2012. Puteti comunica cu Alina Mungiu-Pippidi pe [email protected]. Puteti da o nota articolului AICI.
