19.4 C
București
duminică, 24 martie 2024
AcasăSpecialSecretele scriitorului australian Markus Zusak şi poveştile cu Germania nazistă

Secretele scriitorului australian Markus Zusak şi poveştile cu Germania nazistă

Volumul „Hoţul de cărţi” a stat 200 de săptămâni în topul celor mai bine vândute cărţi realizat de New York Times şi a fost pe primul loc la vânzări pe site-ul specializat Amazon.com. Cine este omul care a reuşit să atingă această performanţă?

Markus Zusak este australian de origine, acum de 36 de ani, şi a crescut ascultând poveşti despre Germania nazistă. Tatăl lui este austriac, iar mama germană. Amândoi au trăit ororile războiului în timpul copilăriei, unul în Viena, celălalt în München. Markus a aflat de la ei despre bombardarea Münchenului şi despre evreii care erau mânaţi spre lagăre prin micul oraş natal al mamei lui.

A ştiut dintotdeauna ce poveste voia să aştearnă pe hârtie. „Am în minte aceste imagini cu băieţi mărşăluind impecabil şi salutând cu ‘Heil Hitler’ şi ideea că toată lumea în Germania gândea la fel. Dar mai existau copii rebeli care nu respectau regulile şi oameni care îi ascundeau pe evrei şi pe alţi oameni în casele lor. Aşadar, Germania nazistă avea şi o altă latură”, declara Zusak într-un interviu cu The Sydney Morning Herald.

La vârsta de 30 de ani, Zusak se evidenţiase deja ca unul dintre romancierii poetici şi inovatori ai zilelor noastre. Odată cu publicarea „Hoţului de cărţi” (2005), el a devenit un „fenomen literar”, sunt de părere criticii americani şi australieni. Volumul de faţă a fost tradus deja în peste 30 de limbi. Volumul apare in limba romana la editura Rao.

Cartea s-a aflat în topurile vânzărilor din Brazilia, Irlanda, Taiwan şi în Top 5 din Marea Britanie, Spania, Israel şi Coreea de Sud. A fost declarată Cartea anului şi a fost distinsă cu o serie de premii începând cu Commonwealth Writers Prize for Best Book (South East Asia & South Pacific, 2006) şi Publishers Weekly Best Children Book of the Year (2006), până la Book Sense Book of the Year (2007).

Povestea, pe scurt

Liesel Meminger şi fratele ei mai mic sunt duşi de către mama lor să locuiască cu o familie socială în afara oraşului München. Tatăl lui Liesel a fost dus departe sub şoapta unui singur cuvânt nefamiliar – Kommunist -, iar Liesel vede în ochii mamei sale teama unui destin similar. Pe parcursul călătoriei, Moartea îi face o vizită băieţelului şi o observă pe Liesel. Va fi prima dintre multe întâlniri apropiate. Lângă mormântul fratelui ei, viaţa lui Liesel se schimbă atunci când ea ridică un singur obiect, ascuns parţial în zăpadă. Este The Gravedigger’s Handbook, lăsată acolo din greşeală, şi este primul ei act de hoţie de cărţi. Astfel începe o aventură de dragoste a cărţilor şi a cuvintelor, pe măsură ce Liesel învaţă să citească cu ajutorul tatălui său adoptiv, care cânta la acordeon. În curând, va fura cărţi de la incendierile de cărţi organizate de nazişti, din biblioteca soţiei primarului, şi de oriunde pot fi găsite cărţile.
Dar sunt vremuri periculoase. Atunci când familia lui Liesel ascunde în pivniţă un luptător cu pumnul evreu, lumea lui Liesel se deschide şi se închide în acelaşi timp.
Scriitura superb măiestrită arde cu intensitate. Romanul în continuare cucereşte noi cititori, premiatul autor Marcus Zusak reuşind să dăruiască una dintre cele mai durabile poveşti ale timpurilor noastre.

Exclusiv
Marcus Zusak vorbeşte pentru România liberă cum a devenit scriitor

M.Z. – În copilărie visam să mă fac zugrav, ca tata, dar tot timpul făceam boacăne când mă duceam cu el la muncă să-l ajut. Mereu mă împiedicam de cutiile cu vopsele şi să rămân blocat în vreun colţ din care nu puteam ieşi decât călcând pe vopsea proaspătă. Mi-am dat seama destul de repede că zugrăvitul mă plictisea. În adolescenţă am citit câteva cărţi în al căror univers reuşeam să mă scufund complet. Una a fost „Bătrânul şi marea”, alta a fost „Gilbert Grape”. Când citeam cărţile acelea mă gândeam „Asta mi-ar plăcea să fac”. Mi-au trebuit şapte ani ca să reuşesc să public şi m-am confruntat zilnic cu eşecuri. Mă bucur însă că acele eşecuri şi refuzuri s-au petrecut. M-au făcut să înţeleg că ceea ce scriam nu era suficient de bun, astfel încât m-am străduit să mă perfecionez.

Ai anumite obiceiuri atunci când scrii?


De fapt, am doar două. Prima este să nu fiu leneş, când mă scol la şapte dimineaţa şi mă străduiesc să termin în jur de 11.30. Dar de fapt durează până spre prânz (cu ceva timp pierdut la mijloc). Apoi fac o pauză lungă şi mai lucrez câteva ore după amiaza. Celelălat obicei e chiar contrariul. Am perioade de lenevie când încep să scriu pe la 10 şi lucrez mai mult după amiaza.
Aceste obiceiuri mi se schimbă doar când încep sau termin o carte. Atunci lucrez mai mult noaptea. Nu sunt în stare să mă apuc de o carte dis-de-dimineaţă, din simplul motiv că sunt mult mai puţin încrezător în forţele mele când mă trezesc. Când termin o carte stau până târziu şi lucrez chiar toată noaptea, pur şi simplu din disperarea de a termina odată.

Ce te-a inspirat pentru „Hoţul de cărţi”?


„Hoţul de cărţi” trebuia să fie o carte mică, doar circa o sută de pagini. În copilărie tot auzeam poveşti despre München şi Viena din timpul războiul, când părinţii mei erau copii. Două dintre poveştile spuse de mama m-au marcat. Prima era despre bombardarea Münchenului şi a cerului în flăcări, despre cum totul devenise roşu. A doua era despre ce văzuse ea…
Într-o zi a auzit un zgomot infernal venind de pe strada principală şi când a fugit să afle ce se-ntâmpla, a văzut cum erau mânaţi evreii spre Dachau, spre lagărul de concentrare. În ultimul rând se afla un bătrân, numai piele şi os, care nu reuşea să ţină pasul. Un băiat a văzut asta şi a alergat spre el, dându-i o bucată de pâine. Bătrânul a căzut în genunchi, i-a sărutat băiatului picioarele şi i-a mulţumit… Dar un soldat a observat scena şi s-a apropiat, smulgând pâinea din mâna bătrânului şi biciuindu-l pentru că o acceptase. Apoi l-a fugărit pe băiat şi l-a lovit şi pe el. O clipă în care au existat laolaltă bunătate nemaipomenită şi cruzime inimaginabilă, care mi s-a părut o descriere excelentă a naturii umane.
Când mi-am amintit de aceste două poveşti mi-am dorit să le includ într-o carte mai mică, după cum spuneam. Dar rezultatul a fost „Hoţul de cărţi”, care a ajuns să însemne mult mai mult pentru mine decât mi-aş fi putut imagina vreodată. Indiferent ce s-ar spune despre carte, de bine sau de rău, eu ştiu că este ce am putut da mai bun din mine, şi nu cred că un scriitor poate să-şi ceară sieşi mai mult de atât.

Ce faci în afara scrisului?

Pentru că locuiesc în Sydney, m-am apucat din nou să fac surfing. Una dintre cele mai frumoase amintiri de când eram mai mic este când am reuşit prima dată să prind un val, iar fratele meu mă încuraja de pe mal. Mulţi ani mai târziu m-am reapucat de surfing şi îmi place, atâta vreme cât valurile sunt suficient de mici… Îmi place şi să mă uit la filme, mai ales când mă lupt cu câte o poveste. Câteodată mă uit de mai multe ori la un film, pe de o parte urmăresc acţiunea, pe de alta mă gândesc la carte.

 Reactii

Presa străină despre carte

„Povestea este remarcabilă prin tragismul ei unic şi pentru că este nevoie de un talent special să poată fi redate momentele sale de frumuseţe printre ruine”, nota publicaţia Philadelphia Inquirer
„Sfârşitul cărţii transcede tristeţea violenţei războiului”,San Antonio Exp-News.

„Zusak a făcut un lucru util suspendând povestea pe experienţa unui civil german, nu pe a unui supravieţuitor din lagăr, umanizând alegerile pe care oamenii simpli a trebuit să le facă în faţa Führer-ului” – San Francisco Chronicle

„Dincolo de primele pagini care pot părea confuze la prima vedere, cititorul va fi absorbit şi mistuit de poveste” – Washington Post

„Markus Zusak nu a scris într-adevăr ‘Harry Potter şi Holocaustul’, dar se simte în acest fel. ‘Hoţul de cărţi’ balansează la limita ficţiunii pentru adulţi şi tineri (…) Deplânge mizeria umană, dar sărbătoreşte puterea limbajului. Poate încuraja adolescenţii să citească, are elemente de fantezie. şi este o carte care conferă o automulţumire strălucitoare celui care este dispus să se confrunte cu ea”. – New York Times

Este o carte care-ţi taie respiraţia, făcându-te să te gândeşti la tarele războiului. O comentatoare americană, scria pe blogul său după ce a citit-o, că este „recunoscătoare că nu am trăit într-o ţară sfâşiată de război”.

Cele mai citite

Bilanțul atacului de la Moscova a ajuns la 133 de morți. Doliu național în Rusia, în ziua de 24 martie

Atacul terorist de la Moscova a produs 133 de morți și 152 de răniți, indicau datele transmise de Ministerul pentru Situații de Urgență al...

Un student la medicină și-a ucis iubita, studentă la medicină

Un student la Facultatea de Medicină, în vârstă de 23 de ani, a fost arestat preventiv, pe durata de 30 de zile, fiind suspectat...
Ultima oră
Pe aceeași temă

1 COMENTARIU

  1. […] ca intelegi puterea pe care o are o carte de a hrani un suflet. In acest caz, Hotul de carti al lui Markus Zusak este cea mai potrivita pentru tine. In 1939, Germania nazista, Liesel Meminger cauta sens si viata […]