10.1 C
București
miercuri, 22 martie 2023
AcasăSpecialSecretarul general al ONU, Ban Ki-Moon, salută apelul la unitate lansat de...

Secretarul general al ONU, Ban Ki-Moon, salută apelul la unitate lansat de Donald Trump

Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, Ban Ki-moon, a salutat, vineri, apelul preşedintelui ales al Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, pentru unitate după ceea ce a fost descris ca o campanie prezidențială amară și care a divizat țara, notează Agerpres. Ban Ki-Moon i-a telefonat lui Donald Trump pentru a-l felicita personal pentru victoria în cursa pentru Casa Albă

De la anunțarea victoriei lui Trump miercuri, oamenii au ieșit în stradă în orașe din SUA precum Boston, Chicago, Detroit, Miami, New York, Philadelphia și San Francisco pentru a protesta contra alegerii miliardarului. Protestele au continuat în noaptea de vineri.


Citeşte şi: FOTO. Protestatarii americani anunţă manifestaţii de amploare în New York împotriva lui Donald Trump. Peste 10.000 de cetăţeni şi-au anunţat participarea, iar numărul lor este în continuă creştere


 

 

„Secretarul general a salutat apelurile președintelui ales la unitate”. El „și-a exprimat încrederea că Statele Unite și Națiunile Unite vor menține legăturile lor tradiționale strânse de cooperare pentru a promova pacea și securitatea, dezvoltarea durabilă și drepturile omului în întreaga lume”, a spus purtătorul de cuvânt.”Ei au fost de acord să rămână în contact continuu”, a adăugat el, precizează sursa citată.


Citeşte şi: REZULTATE ALEGERI SUA 2016. Donald Trump devine al 45-lea președinte al Americii: Ne vom înțelege bine cu toate națiunile care vor să se înțeleagă bine cu noi. Republicanul are susținerea a 289 de electori. Votul popular a fost câștigat de Hillary Clinton


 

 

Ban Ki-Moon va părăsi funcția la 31 decembrie la sfârșitul celui de-al doilea mandat al său de cinci ani, în timp ce Trump va fi învestit președinte al Statelor Unite pe 20 ianuarie.

Cele mai citite

Kelemen Hunor afirmă că rotația guvernamentală se poate face în patru – cinci zile

Vicepremierul Kelemen Hunor, lider al UDMR afirmă că, dacă se respectă Protocolul PSD-PNL, rotația guvernamentală se poate face în patru cinci zile, iar documentul...

Un USL 2 ar fi un dezastru. AUR ar urca la cer

Hotărât lucru: politicienii din PSD și PNL nu au învățat din greșelile trecutului. USL, alianța dintre PSD și PNL, din timpul tandemului Ponta-Antonescu, s-a prăbușit...

Piatra-Olt: Mai mulți adolescenți au fost acuzați că au spart două școli

Patru adolescenți au spart două școli din județul Olt. Tinerii, cu vârste cuprinse între 15 și 17 ani, se pare că ar fi mers...
Ultima oră
Pe aceeași temă