Secret Service, serviciul american pentru protecția președintelui, a negat că ar fi aprobat întrevederea fiului președintelui american, Donald Trump, cu avocata rusă Natalia Veselnitskaya şi un alt cetăţean rus în iunie 2016, în contextul în care un avocat personal al preşedintelui a sugerat acest lucru, relatează Reuters, potrivit Mediafax.
"Donald Trump jr. nu era sub protecţia USSS (Secret Service) în iunie 2016. Astfel că nu am fi avut cum să verificăm pe cineva cu care el se întâlnea în acel moment", se arată într-un comunicat al Serviciului american pentru protecţia preşedintelui.
Jaw Sekulow, un membru al echipei juridice a preşedintelui, a sugerat că ar fi fost de datoria Secret Service să verifice persoanele cu care Donald Trump jr. urma să se întâlnescă.
"Mă mir de ce Secret Service, dacă ceva era suspect, de ce Secret Service a permis accesul acestor persoane. Preşedintele era deja sub protecţia Secret Service în acel moment, şi asta mă face să mă întreb", a afirmat Sekulow în cadrul emisiunii "This Week" de la postul ABC News.
La întrevederea desfăşurată în iunie 2016 în Turnul Trump au fost prezenţi Donald Trump Jr. – fiul preşedintelui Donald Trump, Jared Kushner – ginerele liderului de la Casa Albă, Paul Manafort, în acel moment şef al echipei republicane de campanie prezidenţială, avocata rusă Natalia Veselnitskaya şi Rinat Akhmetshin, un presupus fost agent sovietic de contrainformaţii care acum este activist pentru relaţiile ruso-americane.
Preşedinţia Rusiei a anunţat că nu are nicio legătură cu avocata rusă Natalia Veselnitskaya şi nici cu activistul de lobby Rinat Akhmetshin.
Biroul Federal pentru Investigaţii, Senatul SUA şi Camera Reprezentanţilor au declanşat anchete în cazul ingerinţelor Rusiei în campania electorală şi al presupuselor contacte între apropiaţi ai preşedintelui Donald Trump şi oficiali ruşi. Un procuror special, Robert Mueller, coordonează investigaţiile.