Filmul Luciei Hossu-Longin se inscrie aparent in genul documentarului-portret, monografie mozaicata ce schiteaza principalele repere ale vietii si creatiei unui autor ce a facut parte din elita culturii romanesti interbelice. Autoarea depaseste cu eleganta si inteligenta insa limitele genului datorita complexitatii dramei traite de „subiect”, dar si ca o consecinta a extraordinarelor postume inedite aparute dupa 1990. „Jurnalul” editat la Humanitas, „scrisorile de dragoste schimbate cu Nadia Lacoste si calitatea marturiilor unui profesor de talia lui Paul Cornea (elev al lui Sebastian in '42), ale prietenului avocat Ioan Comsa, ale lui Radu Beligan (indrumat de scriitor spre roluri grave), ale Lenei Constante etc. schiteaza noi dimensiuni ale calvarului trait de Mihail Sebastian in anii unei istorii platite cu sange de multi inocenti. Tonul autoarei filmului nu este nici vindicativ, nici schematic cantonat in reperele documentelor timpului. Lucia Hossu-Longin construieste intr-un mozaic inspirat de informatie edificiul destinului unui om de cultura, dramaturg, jurnalist, prozator, destin marcat de momentele dureroase ale deceptiilor, dar si de luciditatea celui care traieste intr-o „lume macinata de ideologii”.
Imaginile de arhiva, fotografiile, manuscrisele, marturiile de astazi sunt savant mixate in acest portret cinematografic, care, la randul sau, poate deveni generator de fericite subiecte. Love story-ul trait de Mihail Sebastian se poate transforma intr-un incitant film, iar jurnalul sau nu si-a epuizat deloc sugestiile documentare. Tot asa mai putem astepta ecranizari ale prozelor scriitorului, mai ofertante decat sunt mule scenarii premiate de institutii specializate. Si apoi, chiar moartea scriitorului, accident sau intamplare premeditata, poate inspira un cineast. Sa fi fost replica lui Sebastian: „Imbecilitatea indoctrinata e mai ingrozitoare decat cea simpla”, rostita dupa „divortul” de „Romania libera”, motorul unei crime comandate cu sange rece?
Si, daca filmul Luciei Hossu-Longin propune urmari interesante, ramane de vazut cine isi va asuma raspunderea proiectelor autorului brailean (sa nu uitam ca la Braila s-a nascut si un alt mare „dezamagit” – Panait Istrati). In orice caz, filmul „Sebastian” se inscrie firesc in continuarea Memorialului Durerii, cu un accent deosebit pus pe dilemele si trairile unui scriitor care, cu siguranta, ar fi traversat in cazul supravietuirii un alt calvar, de asta data de import.
Filmul „Sebastian” a fost lansat la Institutul Francez din Bucuresti, gazda generoasa a celor mai interesante creatii din familia genului documentar realizate de cineasti romani.
