13.4 C
București
luni, 7 octombrie 2024
AcasăSpecialSe schimbă învăţământul românesc: Prelegerile savante, înlocuite de lecţii de viaţă

Se schimbă învăţământul românesc: Prelegerile savante, înlocuite de lecţii de viaţă

Elevii din şcolile româneşti vor beneficia de „lecţii de viaţă”, într-o atmosferă relaxată şi mai ales nonformală, diferită de contextul educaţional standard din prezent.

 

În încercarea de a moderniza sistemul de învăţământ din România, profesorii vor elabora programe educaţionale cu focus pe dezvoltarea abilităţilor de viaţă ale elevilor. Peste 1.000 de profesori din ţară au fost instruiţi în ultimii trei ani pentru a pregăti tânăra generaţie să înfrunte problemele reale din viaţă şi să se integreze în societate.

„Abilităţile de viaţă reprezintă seturi de abilităţi care permit individului să ducă o viaţă de calitate, să interacţioneze corespunzător cu ceilalţi, să-şi împlinească obiectivele propuse şi să-şi rezolve problemele”, susţine Rada Dumitru, inspector şcolar de specialitate pentru implementarea descentralizării instituţionale în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Ilfov.

O schimbare de mentalitate

Astfel, în timpul orelor de curs, profesorii vor încerca să lege informaţiile teoretice de activităţi din viaţa reală şi să îi motiveze pe elevi să se implice activ în activităţi şcolare şi extracurriculare. Noile programe educaţionale îşi propun să dezvolte abilităţile de viaţă copiilor, precum capacitatea de a comunica, de a lucra în echipă şi de a se implica în viaţa comunităţii, dar şi competenţe reale. De exemplu, profesorii îi vor învăţa pe elevi cum să folosească un card bancar. Chiar dacă la oraş acest lucru pare redundant, profesorii din mediul rural susţin că la sate informaţiile ajung mai greu.

„Proiectul a fost conceput pentru a răspunde nevoilor reale de formare personală şi profesională a elevilor, prin schimbarea perspectivei cadrelor didactice din România asupra procesului educaţional. Accentul a fost pus pe competenţe reale, abilităţi şi aptitudini, astfel încât absolvenţii să se integreze social şi să poată urma un traseu coerent de dezvoltare sau un traseu vocaţio­nal”, explică coordonatoarea proiectului, Adriana Popescu.

Profesorul trebuie să coboare de la catedră

Cadrele didactice au fost deschise şi au primit cu entuziasm ideea schimbării: o schimbare de mentalitate, de atitudine şi mai ales de conduită, care să  sprijine copiii de azi pentru a deveni o generaţie matură şi responsabilă. „Profesorul trebuie să coboare de la catedră şi să fie omul din mijlocul copiilor”, explică Monica Halaszi, unul dintre experţii în educaţie care au lucrat cu profesorii.

„Proiectul a fost extrem de bine primit de către beneficiarii săi, pe fondul unei tensiuni existente în sistemul de învăţământ, unde copilul este chinuit de o teoretizare excesivă. Indiferent de nivel, elevul este preluat şi transformat într-un depozit de cunoştinţe, multe dintre ele fără utilitate imediată. În lipsa unor dotări materiale corespunzătoare ale şcolilor, dascălii se refugiază în lecţii savante, omiţând faptul că o abilitate de viaţă se poate forma fără a implica resurse financiare deosebite. Proiectul dezvoltat de FDSC şi-a propus să schimbe acest lucru, oferind elevilor programe coerente de formare a abilităţilor de viaţă, vizând o cât mai bună inserţie profesională şi socială”, a declarat inspectorul şcolar Rada Dumitru.

Lecţiile de viaţă, materie opţională anul viitor

Demersurile de introducere a conceptului de „dezvoltare a abilităţilor de viaţă” în şcolile din România au fost începute încă din 2005 de către Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile (România) şi Internaţional Child Development Initiatives (Olanda) prin proiectul „Copii şi tineri, promotori ai societăţii civile în România”. La vremea respectivă, singurele referiri cu privire la acest concept, în România, vizau programe şi proiecte de dezvoltare a deprinderilor de viaţă independentă, destinate în special copiilor instituţionalizaţi.

Proiectul „Metode inovative în formarea personalului didactic pentru dezvoltarea abilităţilor de viaţă ale elevilor” a fost implementat de FDSC şi International Child Development Initiatives în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. Proiectul, cofinanţat din Fondul Social European POSDRU, a fost finalizat cu un ghid teoretic şi practic pentru profesori.

Coordonatoarea proiectului, Adriana Popescu, speră ca dezvoltarea abilităţilor de viaţă ale elevilor să devină materie opţională în anul şcolar 2012-2013.

Educaţia ecologică pentru viitor

Lecţiile de ecologie reprezintă, de asemenea, un curs inovativ în şcolile româneşti. Programul „Scoala copiilor – educaţia eco”, derulat de Fundaţia pentru Educaţia asupra Mediului împreună cu Panasonic România, le oferă elevilor oportunitatea de a învăţa despre schimbarea climei şi protejarea planetei într-un mod jucăuş şi uşor de înţeles. Profesorii au la dispoziţie mai multe materiale didactice, înregistrări video şi planuri de lecţie pentru a-i învăţa pe copii despre protejarea mediului, încălzirea globală, gestionarea resurselor planetei, importanţa pădurilor. Ei pot, de asemenea, să organizeze activităţi eco pentru elevi, precum o acţiune de curăţare într-un parc sau o plantare de copaci, şi să câştige premii de la Panasonic.

Alexandra Jeles
Alexandra Jeles
Alexandra Jeles, redactor Rl online
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă