32.2 C
București
vineri, 19 iulie 2024
AcasăSpecialScurgere radioactiva la centrala de la Kozlodui, Bulgaria

Scurgere radioactiva la centrala de la Kozlodui, Bulgaria

O usoara scurgere radioactiva a fost constatata joi la centrala nucleara bulgara de la Kozlodui, fara a provoca vreo contaminare a personalului, a anuntat – vineri, la postul de radio national – directorul centralei, Ivan Ghenov, citat de AFP si Rompres.
'Scurgerea a fost provocata de o sudura sub un tub prin care curgeau ape radioactive. Nu exista nici un pericol pentru personal', a declarat Ghenov.
'O usoara crestere a fondului radioactiv a fost totusi constatata in cursul unui control de rutina, joi, pe zidul exterior al corpusului special situat in fata reactoarelor 5 si 6', indica directia centralei intr-un comunicat.
Acest corpus 'serveste la transportarea, tratarea si pastrarea solutiilor radioactive. Evenimentul s-a produs dupa un transport de solutie radioactiva', afirma comunicatul, precizand ca suprafata contaminata pe perete si sol este de 1,5 m.p.
Conducerea centralei a estimat ca evenimentul trebuie clasat la nivelul zero pe scala internationala a evenimentelor nucleare INES care contine opt niveluri de gravitate, de la zero la sapte.
Centrala nucleara bulgara a fost inchisa partial in ajunul aderarii Bulgariei la Uniunea Europeana, in 1 ianuarie 2007, la cererea UE care a evocat motive de securitate. Doar doua reactoare, 5 si 6, de 1000 MW fiecare, continua sa functioneze, celelalte reactoare – invechite – fiind inchise.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă