Postul de televiziune britanic Sky News susține că a intrat în posesia unor documente care conţin 22.000 de nume ale unor jihadişti din gruparea Stat Islamic (SI), relatează AFP şi DPA, citate de Agerpres.
Documentele ar fi fost primite pe un stick, oferit de un fost membru al grupării şi care reprezintă o scurgere de informaţii potenţial devastatoare pentru Daesh.
Potrivit AFP, un fost membru al Stat Islamic a oferit postului britanic un stick USB ce conţine fişierele, care au fost furate de la şeful poliţiei interne a grupării jihadiste, potrivit Sky News. Fostul membru al SI ar fi un individ identificat drept Abu Hamed, fost luptător în Armata Siriană Liberă (ASL), care a părăsit Statul Islamic, după ce a fost dezamăgit că regulile islamice care l-au inspirat să adere la această grupare au erodat-o pe dinăuntru.
Documentele în cauză, care conţin numele, adresele sau chiar numerele de telefon ale recruţilor, aparţin unor cetăţeni din 55 de ţări care au aderat la gruparea jihadistă, a anunţat postul britanic de televiziune. Potrivit sursei citate, unele dintre aceste date conţin informaţii despre jihadişti, până acum neidentificaţi, care se află în Europa de Vest, Statele Unite, Canada, Africa de Nord şi Orientul Mijlociu.
„Sky News a informat autorităţile că deţine aceste documente”, a anunţat postul de ştiri pe site-ul său. Ministerele de Interne şi al Afacerilor Externe din Marea Britanie nu au fost imediat disponibile pentru a reacţiona, scrie AFP.
Grupa de sânge, numele de fată al mamei lor sau „nivelul de înţelegere a Sharia”, legea islamică… Recruţii trebuie să răspundă în total la 23 de întrebări, potrivit documentelor citate de Sky News.
Richard Barrett, fostul şef al serviciului britanic împotriva terorismului, a descris pe Twitter documentele drept „resursă inestimabilă pentru analişti”.
‘Acesta ar putea fi un eveniment major. Aceasta dovedeşte în ce măsură SI este vulnerabilă în faţa propriilor membri care se întorc împotriva ei’, a declarat pentru agenţia franceză de presă Chris Phillips, director general al International Protect and Prepare Security Office.
Phillips spune că documentele deţinute de Sky News ar putea fi folosite în viitoare procese şi permit reducerea numărului de cetăţeni europeni sau nord-americani către zonele controlate de SI. ‘Este esenţial să înţelegem modul în care aceşti oameni au călătorit şi cum au fost recrutaţi pentru a reduce (numărul) viitoarelor plecări’, a spus el.