Membrii Filialei Bacau a Uniunii Scriitorilor din Romania vor ca gruparea lor sa devina ceea ce pana acum era mai mult cu numele: o grupare a scriitorilor bacauani profesionisti, care sa aiba cuvantul sau de spus in cultura bacauana. Ei si-au exprimat aceasta dorinta fata de dramaturgul Viorel Savin, presedintele reales al asociatiei scriitorilor bacauani. Mai multi scriitori si-au exprimat dorinta ca filiala sa creasca peste nivelul actual, sa fie, pe scurt, o filiala caracterizata de transparenta, seriozitate si actiune. Petru Cimpoesu a criticat faptul ca filiala, cu o vechime de trei ani de acum, nu a organizat niciodata momente aniversare pentru „inaintasi”, Eminescu, Bacovia s.a.m.d. „Trebuie sa-i tratam ca pe niste membri ai familiei noastre”. Fondatorul revistei „Ateneu” considera ca grupul de conducere al filialei ar trebui sa initieze trei-patru actiuni anuale importante, al caror efect sa persiste in timp. In sirul propunerilor de schimbare se adauga si cea a poetului Nicolae Mihai, care este de parere ca filiala ar trebui sa faca mai mult pentru tinerii scriitori, membri sau nu, „cei care vin in urma noastra”. „Sa fim putin mai seriosi cu noi insine, daca tot am urnit aceasta caruta!” a intarit poetul dorinta colegilor sai. Constantin Th. Ciobanu, presedintele Fundatiei „George Calinescu” din Onesti, a subliniat si el necesitatea unei transparente in activitatea filialei. In plus, Th. Ciobanu a spus ca filiala ar trebui sa organizeze activitati specifice, de literatura romana: „Autoritatile locale trebuie sa stie ca exista aceasta grupare”. In afara revendicarilor care au coincis cu ale celorlalti membri, Petru Cimpoesu i-a cerut lui Savin ca, pe viitor, filiala sa nu mai fie implicata „in actiuni private!”, facand astfel referire la legatura dintre Editura „Casa scriitorilor” si filiala.