31.3 C
București
marți, 23 iulie 2024
AcasăSpecialScolile brailene scot terenurile la inchiriat

Scolile brailene scot terenurile la inchiriat

La ultima sedinta a Consiliului Local Municipal Braila, consilierii au purtat discutii aprinse cu privire la un proiect de hotarare care viza inchirierea si scoaterea la licitatie a unor suprafete din terenul ce tine de scolile si gradinitele din municipiu. Consilierul PSD Sorin Bosneg si-a aratat nedumerirea fata de o astfel de initiativa, intrebandu-se daca terenurile in discutie sunt atat de mari si daca nu se afecteaza spatiul de joaca pentru elevi. La proiectul de hotarare mentionat exista solicitarea Gradinitei nr. 12 din Radu Negru si a Scolii Mihail Kogalniceanu situate in cartierul Vidin. Directoarea gradinitei a pledat pentru inchiriere, mentionand faptul ca au doua terenuri, unul pentru activitatile copiilor, iar altul foarte mare, plin de balarii, pentru curatirea caruia au contribuit parintii. Ea a spus ca este foarte greu sa intretina terenul, mai grav fiind faptul ca locatarii din zona au inceput sa arunce gunoiul in zona. Directorul scolii Mihail Kogalniceanu a subliniat faptul ca legea le permite sa inchirieze din terenul unitatii de invatamant, iar suprafata solicitata spre inchiriere este la o distanta de 300 de metri fata de institutie neafectand cursurile elevilor. „Pentru noi sunt binevenite fondurile suplimentare, mai ales ca suntem si intr-o zona a orasului mai saraca. Vom putea sa ne gospodarim altfel”, a spus directorul. Secretarul Iorga Stoian a subliniat faptul ca in prezent aproape toate institutiile de invatamant au facut astfel de solicitari, dar inca nu au primit avizul Primariei Brailei pentru a se initia hotararile de proiect supuse discutiilor in CLM. „Probabil ca, dupa ce se vor prezenta cu documentatiile solicitate, vor primi un aviz favorabil”, a mai spus Iorga. In cele din urma, proiectul de hotarare a fost aprobat in unanimitate, dar cu doua amendamente care vin in sprijinul real al unitatilor de invatamant.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă