3.4 C
București
marți, 3 decembrie 2024
AcasăSpecialSclavele secolului 21

Sclavele secolului 21

Traficul de femei este forma cea mai vizibila de sclavie a secolului 21, considera autorii unei analize pe aceasta tema publicata in presa spaniola.

Alungate de saracie, vandute uneori chiar de propria familie, tinere abia iesite din copilarie ajung pe strazile marilor orase occidentale. Revista spaniola "Magazine" a publicat recent povestile catorva femei, printre care si romanca Diana, ajunse la Madrid.
"Locuiam intr-un sat de langa Bucuresti (…). Intr-o zi, matusa mea mi-a spus, foarte serioasa: «Pregateste-ti valiza! Pleci.» «Unde plec?» «Intr-o calatorie.» In aceeasi zi, au venit doi baieti pe care nu ii cunosteam si m-au urcat intr-o masina. «Unde mergem?» «Taci!» A fost singurul raspuns", isi aminteste Diana, retraind spaima pe care a simtit-o in acele clipe. A fost scoasa din tara si a ajuns in Italia, unde i s-a facut un pasaport fals, in care varsta ii era modificata din 16 ani, cati avea de fapt, in 18 ani. I s-a spus ca, fiind foarte tanara si inca virgina, i se face "favoarea" sa nu fie trimisa pe strada, impreuna cu alte fete. A fost trimisa in Spania, la Madrid, unde a fost preluata de doi proxeneti romani, un barbat si o femeie. Dupa ce un prim client – un constructor in varsta de aproximativ 50 de ani, care ii ajuta cu contracte de munca si acte false pe traficantii de oameni – nu a reusit sa o violeze, a fost drogata si trimisa altui barbat. Din fericire pentru Diana, pe drumul de intoarcere la vila proxenetilor, ea a reusit sa sara din masina si a ajuns, ranita, la un spital, de unde a fost preluata de o organizatie care se ocupa de reintegrarea sociala a femeilor vandute ca prostituate.
Povestea Dianei a avut un final fericit. Ea lucreaza acum ca vanzatoare in Madrid si s-a logodit cu un tanar spaniol. Dar nu putine alte tinere sfarsesc tragic, pe strazi sau in mainile proxenetilor.
Astazi, prostitutia este un fenomen transfrontalier, in cele mai multe cazuri cu o mare incarcatura de violenta. Retelele care traficheaza si exploateaza femei sunt implicate si in alte tipuri de activitati criminale, cum ar fi traficul de droguri si de arme, traficul de persoane in general si jafurile – le-au declarat experti spanioli autorilor analizei publicate de "Magazine".

» Statistici alarmante

Se estimeaza ca 2,5 milioane
de femei sunt obligate sa se prostitueze in intreaga lume. Aproximativ 100.000 de femei si adolescente intra anual
in tarile membre ale UE ca victime ale retelelor de trafic,
care le exploateaza sexual.
In Spania nu exista date exacte,
dar cel putin una din patru prostituate este in aceasta
situatie pentru ca a fost pacalita si este supusa violentelor si amenintarilor. 80 la suta dintre prostituatele din Spania sunt straine, originare din tari sarace, si multe dintre ele se tem sa fuga sau sa ii denunte pe cei care le exploateaza pentru ca si familiile de acasa le sunt amenintate.
Nici femeile care accepta fara amenintari si fara sa fie pacalite sa practice prostitutia nu sunt intr-o situatie mai buna, intrand in aceleasi retele de santajisti dornici de castiguri din ce in ce mai mari
si fiind expuse acelorasi riscuri. ONU nu a recunoscut gravitatea situatiei decat in 2003, cand a fost semnata o declaratie privind traficul de femei si prostitutia. Juristii si organizatiile neguvernamentale sustin insa ca prevederile acestei declaratii sunt deja depasite, ca si cele din legislatia nationala a unor state (inclusiv Spania).

Cele mai citite

Moș Nicolae, unul dintre cele mai îndrăgite personaje ale iernii

Moș Nicolae este unul dintre cele mai îndrăgite personaje ale iernii, care aduce cu el nu doar daruri materiale, ci și o atmosferă de...

CCR dezbate solicitarea de anulare a rezultatelor primului tur al prezidențialelor

BEC a transmis Curții Constituționale procesul verbal centralizator, privind renumărarea parțială a voturilor Curtea Constituțională a României (CCR) a început, luni, dezbaterile pe cererea lui...

Rezervele valutare ale României, în scădere: reducere de 1,67 miliarde de euro în noiembrie

Cu toate acestea, rata de schimb euro/leu a rămas aproape nemodificată în ultimele săptămâni Rezervele valutare administrate de Banca Națională a României (BNR) au scăzut...
Ultima oră
Pe aceeași temă