37.8 C
București
vineri, 19 iulie 2024
AcasăSpecialSchimb de focuri la consulatul Statelor Unite din Istanbul

Schimb de focuri la consulatul Statelor Unite din Istanbul

UPDATE 15.32: Femeia reţinută, Hatice Asik, are 42 de ani şi este membră a grupării de extremă-stânga Partidul Revoluţionar pentru Eliberarea Poporului (DHKP-C), a precizat agenţia oficială Anadolu, potrivit Mediafax. 

……….

Consulatul Statelor Unite din Istanbul a fost ținta unor focuri de armă, luni. Înainte de a fugi, cei doi atacatori au declanșat un schimb de focuri cu poliția, relatează presa turcă, 

Potrivit agenţiei oficiale Anadolu, poliţia a reţinut ulterior o persoană care are legătură cu atacul. Agenţia privată de presă Dogan a relatat că o femeie, care ar fi unul dintre atacatori, a fost rănită în schimbul de focuri cu poliţia şi a fost prinsă în interiorul unei clădiri din apropiere, unde se ascunsese. Nicio altă persoană nu a fost rănită în urma atacului.

Ambasada SUA din Turcia a anunţat că oficialii americani cooperează cu autorităţile turce pentru a investiga incidentul. Consulatul va rămâne închis pentru public până la noi ordine, a precizat ambasada.

Poliţişti turci dotaţi cu arme automate au blocat străzile care duc spre consulat, deşi clădirea este intactă.

Anterior, în cursul nopţii de duminică spre luni, un atac cu bombă a fost comis la o secţie de poliţie din Istanbul, în urma căruia au fost răniţi trei poliţişti şi şapte civili şi a izbucnit un incendiu care a determinat prăbuşirea parţială a clădirii cu trei etaje. Poliţia a precizat că atacatorii au detonat o maşină-capcană în apropierea secţiei. Ulterior, persoane necunoscute au tras focuri de armă asupra poliţiştilor care inspectau scena exploziei, declanşând un nou schimb de focuri cu poliţia, care s-a soldat cu moartea unui poliţist şi a doi atacatori.

Atacurile intervin în contextul intensificării violenţelor între forţele de securitate turce şi rebelii din cadrul Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK). Turcia şi-a asumat de asemenea un rol mai activ împotriva militanţilor grupării Stat Islamic.

În 2013, un atac sinucigaş cu bombă a vizat ambasada SUA din Ankara, provocând moartea unui agent de securitate turc şi a altei persoane. Atentatul a fost revendicat de gruparea de extremă-stânga Partidul Revoluţionar pentru Eliberarea Poporului (DHKP-C).

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă