Mai mulţi foşti premieri, miniştri şi oficiali europeni au participat, luni, la o simulare organizată de centrul de reflecţie Open Europe, cu scopul de a dezbate scenariul rămânerii Marii Britanii în UE, în urma unei negocieri convenabile a relaţiei cu blocul comunitar, cât şi scenariul unui ‘Brexit’, după referendumul care va fi organizat până la finalul lui 2017, informează AFP, citat de Agerpres.
Obiectul simulării a fost apartenenţa Marii Britanii la UE, care ar urma să fie decisă până la finalul lui 2017 prin referendum, cu două scenarii studiate: dimineaţa cel cu renegocierea relaţiei cu UE, iar după-amiaza cel cu ieşirea ţării din blocul Celor 28, aşa-numitul ‘Brexit’.
În jurul unei mese rotunde au fost adunate zece personalităţi politice de prim-plan, printre care foştii premieri italian, Enrico Letta, şi irlandez, John Bruton, care au jucat rolul ţării lor, simularea fiind mediată de un ‘moderator’.
Citeşte şi: David Cameron: Sper că vom ajunge la un acord, astfel încât Marea Britanie să rămână în UE
Sesiunile au început cu intervenţii ale negociatorului britanic, fostul ministru britanic Malcolm Rifkind, pentru primul scenariu, şi fostului cancelar al eşichierului (funcţie deţinută de obicei de ministrul de finanţe) lordul Norman Lamont, pentru cel de-al doilea.
‘Este o eroare să se creadă că prim-ministrul britanic David Cameron a organizat acest referendum pentru chestiuni de politică internă din partidul său’, a spus Malcolm Rifkind. ‘Întreaga Mare Britanie este foarte divizată asupra chestiunii’, a adăugat el.
Discuţiile s-au focalizat rapid asupra celor patru axe de reformă solicitate de Londra: lipsa discriminării ţărilor nemembre ale zonei euro, punerea accentului pe competitivitate, restabilirea suveranităţii ţării şi limitarea imigraţiei europene.
Fără nicio surpriză, chestiunea competitivităţii s-a dovedit a fi subiectul cel mai consensual, în timp ce participanţii la simulare s-au pronunţat împotriva schimbării modalităţii de vot în Consiliul European pentru a da mai multă putere ţărilor nemembre ale zonei euro sau pentru a asigura un drept de veto parlamentelor naţionale.
‘Noi credem că un Brexit ar fi un dezastru, dar nu vom face compromisuri cu orice preţ’, a avertizat Franţa prin vocea lui Noëlle Lenoir, fost ministru al afacerilor europene.
Citeşte şi: Economia Marii Britanii, pusă în pericol de o potenţială ieşire din UE
Tema cea mai delicată este cea a imigraţiei, în privinţa căreia toţi participanţii au atras atenţia că măsura cerută de Londra poate fi considerată una discriminatorie. ‘Libera circulaţie a persoanelor nu este negociabilă’, a apreciat reprezentantul Poloniei, Leszek Balcerowicz, unul dintre artizanii schimbărilor liberale reuşite în această ţară după căderea comunismului.
‘Este foarte periculos să încurajezi xenofobia. Europa s-ar putea prăbuşi din acest motiv’, a spus reprezentanta Franţei, în timp ce fostul premier italian Letta a atras atenţia asupra amalgamului care se face între migranţii europeni şi criza refugiaţilor din prezent.
Dacă tonul primei sesiuni a fost deja unul ridicat, el nu a fost nimic în comparaţie cu cel utilizat în cea de-a doua, care a discutat scenariul unui vot în favoarea Brexit, notează AFP.
Unii au afirmat că respectă decizia britanică, dar toţi au spus că sunt ‘foarte dezamăgiţi’. Irlanda a spus că percepe ieşirea Marii Britanii din UE ca pe ‘un dezastru’, în timp ce reprezentanta Suediei, Ewa Bjorling, a declarat: ‘Eram căsătoriţi, acum suntem divorţaţi’.
Reprezentantul Poloniei a folosit cuvinte mai dure, avertizând că nu va accepta niciodată încheierea unui acord care să ofere condiţii mai bune Marii Britanii, pentru a descuraja alte state să procedeze într-un mod similar.
Citeşte şi: Interviu cu George Soros: Uniunea Europeană este pe marginea prăpastiei (II)
Rapid, tonul dezbaterii a urcat şi participanţii au acuzat Marea Britanie că încearcă să încheie un acord în care să includă numai ce îi este favorabil.
Dorinţelor britanice de a păstra locul de capitală financiară a Londrei, Karel de Gucht le-a răspuns cu fermitate. ‘Este o iluzie! Cum puteţi spera ca UE să accepte ca centrul său financiar să fie în afara UE?’, a declarat fostul comisar european.
‘Dacă ieşiţi, nu veţi avea decât un banal acord financiar şi nimic altceva’, a avertizat Noëlle Lenoir.
Deşi discuţiile privind un scenariu post-Brexit au fost realiste, participanţii au utilizat condiţionalul şi şi-au exprimat în mai multe rânduri dorinţa ca acesta să rămână unul ‘total ipotetic’.
Citeşte şi: Cum doreşte UE să evite ieşirea Marii Britanii din UE
‘Ar fi un veritabil bazar. Nu vă veţi îmbarca pe o arcă a lui Noe pentru a naviga singuri spre lumea globalizată’, a avertizat reprezentanta Spaniei, Ana Palacio, parodiind viziunea romantică a taberei pro-Brexit. ‘Am fi pe un pământ necunoscut’, a adăugat ea.