Un numar de sapte firme si consortii au depus oferte pentru largirea la trei benzi a tronsonului de autostrada Moara Vlasiei-Ploiesti, valoarea estimativa a lucrarilor fiind de 196,85 milioane lei, fara TVA, potrivit Mediafax.
Ofertele au venit din partea Euroconstruct Trading 98/PA&CO International/Via Design, Engenharia E Construcao, Lena Engenharia E Construcoes, Marcor Ebro/Proyectos Tecnicos Y Obras Civiles/Copisa Constructora Pirenaica, Spedition UMB, Colas Romania si Sociedate de Construcoes Soares da Costa, a anuntat vineri Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania ( CNADNR).
Lucrarile se vor desfasura la autostrada Bucuresti-Ploiesti , pe tronsonul cuprins intre kilometrii 19s500-km 45s000, respectiv Moara Vlasiei-Ploiesti, unde lucreaza deja, pentru solutia cu doua benzi pe sens, consortiul Spedition UMB/Pa&Co International/Euroconstruct '98/Com-Axa. Contractul a fost atribuit in vara anului 2007 si are o valoare de 249,74 milioane de euro.