16.3 C
București
duminică, 13 octombrie 2024
AcasăSpecialVIDEO. Șapte cetățeni afgani, între care patru copii, au fost capturați de...

VIDEO. Șapte cetățeni afgani, între care patru copii, au fost capturați de polițiștii de frontieră români

Şapte cetăţeni afgani, între care şi patru copii, au fost prinşi, marţi, de poliţiştii de frontieră de la I.T.P.F. Iaşi, cu ajutorul camerelor cu termoviziune, pe direcţia localităţii de frontieră Bobuleşti, informează IGPF. Afganii au declarat că  au încercat să treacă ilegal frontiera de stat dintre Moldova şi România, cu scopul de a ajunge într-un stat din Spaţiul Schengen.

 

Angajați din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Româneşti din judeţul Botoşani au depistat şapte cetăţeni afgani care intenţionau să intre ilegal în România, a anunţat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră, Minodora Răcnea.

Grupul era format din șapte membri ai aceleiași familii – trei adulţi şi patru minori, cel mai mic având vârstă de doi ani. Adulții sunt părinții copiilor, precum și fratele tatălui. Afganii doreau să ajungă în Spaţiul Schengen. 

Cetăţenii afgani au fost observaţi cu ajutorul sistemului de supraveghere care funcţionează pe principiul termoviziunii, pe raza localităţii de frontieră Bobuleşti. 

"Cei şapte, o familie formată din soţ, soţie, patru minori cu vârste cuprinse între 2 şi 15 ani şi fratele soţului, au fost conduşi la sediul sectorului pentru cercetări, iar în urma verificărilor efectuate s-a stabilit că aceştia sunt cetăţeni afgani, care au declarat că au încercat să treacă ilegal frontiera de stat dintre Moldova şi România, cu scopul de a ajunge într-un stat din Spaţiul Schengen", a afirmat Răcnea. 

Faţă de transfugi, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de intrare în ţară prin trecerea ilegală a frontierei de stat. Conform acordului încheiat între România şi Republica Moldova, cetăţenii afgani au fost predaţi autorităţilor de frontieră ale statului vecin.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Pelerinajul de la Iași în plină desfășurare: zeci de mii de credincioși, cozi de kilometri și așteptare de până la 18 ore

Pelerinajul de la Iași a ajuns la punctul culminant, cu zeci de mii de credincioși petrecând noaptea la coadă, îmbrăcați în haine groase și...

Cum înveți pisica să își facă nevoile la litieră? 3 sfaturi și recomandări utile

În procesul de îngrijire a unei pisici, o etapă esențială este învățarea acesteia să-și facă nevoile în litieră. În continuare, vei descoperi cum să...

Investițiile americane în România ajung la 7,2 miliarde de euro, dar suprareglementarea îngrijorează investitorii

Conform celor mai recente date, soldul investițiilor americane în România a atins 7,2 miliarde de euro în 2022, plasând Statele Unite pe locul al...
Ultima oră
Pe aceeași temă