ARAD. Fabrica aradeana de seringi si ace de unica folosinta, „Sanevit 2003”, lucreaza la capacitate redusa. In prezent, in cadrul societatii mai lucreaza doar 82 de angajati care mai produc seringi si ace de unica folosinta.
Desi a fost construita cu un credit guvernamental si a fost cea mai moderna fabrica de profil din sud-estul Europei, fabrica supravietuieste acum din productia de capsule pentru ouale Kinder, pe care le livreaza unei societati din Oradea. „Sanevit” si-a inceput productia in 1995. Cativa ani nu au existat probleme cu productia si mai ales cu desfacerea. Guvernul a emis, in 1998, o hotarare care obliga unitatile sanitare din reteaua publica sa achizitioneze seringi si ace numai de la „Sanevit”. Hotararea nu a rezistat, insa. Desi s-au cumparat produse de la „Sanevit”, banii nu au mai ajuns inapoi la fabrica. Principalul datornic a fost tocmai Ministerul Sanatatii. Creantele firmei au depasit 50 de milioane de dolari. Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare a preluat in urma cu cativa ani creanta „Sanevit”. S-a incercat vinderea fabricii, dar nu s-au aratat cumparatorii la licitatiile organizate. Ulterior, s-a incercat totusi salvarea fabricii si, astfel, a luat fiinta o noua societate, „Sanevit 2003”, curata din punct de vedere financiar, la care actionar este Statul Roman. Acesta este reprezentat de Ministerul Sanatatii, cu 96,5 la suta, si AVAS – cu 3,5 la suta.