Toate ca toate, dar pana la sanatate… Aceasta deviza ii calauzeste pe oameni, indiferent de meridian geografic, rasa ori religie. Putini dintre noi sunt dispusi sa aseze pe un plan superior, bunaoara, "nemurirea sufletului" fata de sanatatea trupului. Poate sa moara sufletul, dar trupul sa-si mentina vigoarea ca in acest fel sa ne bucuram de toate cele materiale ale vietii… Din aceasta cauza, intr-o societate laica, asa cum este societatea globalizata de acum, medicul va fi intotdeauna mai apreciat decat, sa zicem, preotul sau profesorul. Evident, nu trebuie generalizat si, la urma urmei, planurile nu se amesteca si nici nu intra intr-o concurenta neloiala, dar sa privim problema si cu o umbra de malitie. Asadar, nu preotul te face bine, judeca majoritatea dintre noi, ci medicul. De aceea el trebuie platit fiindca, se stie doar, nu-l dau banii afara din casa. Pe cine dau?, putem adauga. Cu alte cuvinte, la doctor nu se cade sa te duci cu mana goala. Discutii de acest tip au produs multe valuri in societatea noastra. si autoritatile din trecut, si cele din prezent si-au pus problema sa rezolve sau sa reglementeze o asemenea situatie jenanta atat dinspre un versant, cat si dinspre celalalt. Mitul "doctorilor fara arginti" este frumos tocmai prin idealitatea sa, dar din pacate nu are nici o legatura cu realitatea propriu-zisa.
De aceea initiativa Colegiului Medicilor de-a se ajunge la o formula legala pentru a inlatura jena determinata de necesitatea acordarii unei "atentii" medicului este mai mult decat binevenita. Nu dovedeste cinism, asa cum unii sunt tentati sa insinueze, ci, exact invers, bun simt. E mai condamnabil sa nu privesti realitatea in fata si chiar s-o eludezi decat s-o ai mereu in fata ochilor si sa propui remedieri firesti. Cum este si aceasta, a legalizarii "atentiei". Numai ca domeniul este alunecos si-ti frangi gatul. Dam "atentia" inainte sau dupa exercitatea actului medical? Corect e dupa, dar un dracusor anxios imi sopteste ca medicul si-ar putea inchipui ca n-o sa-i dau nimic, si atunci nu-i mai bine sa-i dau inainte plicul ca sa nu mai existe nici un dubiu privind bunele mele intentii? Dar pana la ce suma poate urca "atentia"? Doar pana la 20 de euro? De ce sa nu mearga – daca imi permit – pana la 2000? E libertatea mea sa-i dau medicului cat vreau, fiindca e vorba de sanatatea mea, a carei valoare nu o poate aprecia nici o instanta exterioara! Iar daca n-am bani ma imprumut, fiindca – nu-i asa? – doar sanatatea e cea mai buna si cea mai scumpa dintre toate…. Cam asa gandesc cei mai multi dintre noi. Pana la urma, totul e o problema de constiinta individuala. Dai "atentia" ca sa-l faci pe medic sa lucreze mai bine si sa nu te faca de mantuiala sau i-o dai fiindca-l respecti? Primesti "atentia" ca sa fii stimulat sau oricum iti iubesti semenul bolnav?
