Vanzatorul de ziare de la coltul unei strazi din Paris nu prea expune "Le Figaro", astfel incat prima zi am crezut ca n-a aparut. A doua zi mi-am luat inima in dinti si i l-am cerut: mi l-a scos de sub tejghea. Pe vremuri, cand cartile erau cautate de toata lumea, cele bune se vindeau "de sub tejghea". Nu cred ca vanzatorul acesta tine "Le Figaro" sub tejghea pentru ca-l cere prea multa lume sau pentru ca stie ca e bun. Mai degraba dimpotriva. Pentru ca lupta impotriva dreptei dupa puterile lui. Un prieten, caruia i-am semnalat faptul, mi-a si spus imediat: e o forma de terorism. Nu stiu daca gestul, incorect in fond fata de profesia sa, al vanzatorului de ziare e chiar terorism, dar, oricum, e frate bun cu cel al tipografilor romani din 1990 care, dupa modelul anilor 1946-1947, refuzau sa tipareasca "Dreptatea", ziarul taranistilor, al celor care boicotau "Romania libera" in iunie ‘90 sau al difuzorilor care trimiteau inapoi, neexpuse, pachetele cu "Alianta Civica". La capatul celalalt al vectorului se afla mineriada, incitarea "oamenilor muncii" impotriva intelectualilor cu ochelari, si lozincile celebre in 1990: "Noi muncim, nu gandim" (cine o fi fost boul care o fi gandit-o si pe asta?!) sau "Liberali si taranisti, puneti mana si munciti!" (in mintea ingusta a autorului "taranisti" rima cu "munciti"!).
La Beijing s-a sarbatorit cu mare tam-tam un an pana la Jocurile Olimpice de vara de la… anul. Chinezi entuziasti spun, pe la televiziunile occidentale, probabil si pe la ale noastre, ca tara lor e una extraordinar de dinamica si cate si mai cate. Dinamica a fost si in mai 1989, cand tancurile au calcat studentii care cereau dreptul la opinie si libertate. Acum, la Paris, pe terasa de la Trocadero, cativa asiatici flutura un steag necunoscut noua si probabil lipsa din atlasele geografice, iar altii tin o pancarta pe care scrie doar atat: "J.O. Beijing 2008. Libertate pentru Tibet" Cercurile desenate pe aceasta pancarta sunt din sarma ghimpata. Discutia despre Jocurile Olimpice de la Beijing e in toi, unii indeamna la boicotarea lor, din cauza violarilor drepturilor omului in China, a Tibetului ocupat. Dar piata e prea mare, prea importanta pentru orice economie din lume, asa ca boicotul va ramane o vorba in vant. Economia bate omul. In 1997, un consilier de presa al premierului roman s-a intalnit cu un om de afaceri din Taiwan care incerca sa obtina o reprezentanta comerciala, ca la Budapesta, si la Bucuresti. In fapt o ambasada mascata. De ce mascata? Pentru ca orice tara care avea relatii cu Taiwanul era automat boicotata de China populara. A fost o simpla discutie particulara. A doua zi a primit un telefon de la consilierul cultural chinez care i-a spus verde ca daca Romania ar avea relatii cu Taiwanul, guvernul sau ar fi foarte suparat.
Ce departe pare metoda bietului vanzator de ziare de pe Ménilmontant, care desi munceste, mai si gandeste cum sa-i distruga el pe occidentalii astia, ma rog, nu pe toti, numai pe cei cu vederi de dreapta, ce departe de metodele celor puternici! Departe? Poate ca da, poate ca nu. Acesta e numai inceputul. Samovarul poate deveni locomotiva. A si devenit, dar nu ne dam noi seama. Chiar daca ceaiul nu se face peste tot in samovar.
