1 C
București
vineri, 6 decembrie 2024
AcasăSpecialSalariatii de la Uzinele Nicolina ies in strada dupa opt luni fara...

Salariatii de la Uzinele Nicolina ies in strada dupa opt luni fara salariu

Astazi, intre orele 10.00 si 13.00, Prefectura Iasi va fi asaltata de sute de muncitori de la Uzinele Nicolina care nu si-au primit salariile de peste sapte luni. Sindicatul salariatilor de la SC Nicolina SA Iasi a obtinut aprobarea Primariei municipiului Iasi pentru desfasurarea unui mars de protest care se va desfasura pe traseul sediul SC Nicolina SA – Calea Chisinaului – Podu Ros – Strada Palat – Prefectura Iasi, precum si pichetarea Prefecturii Iasi. „Cred ca vor participa toti salariatii, pentru ca toti sunt nemultumiti. Daca nu am luat bani de opt luni, si trebuie sa primim circa 5 miliarde lei pe luna, inseamna ca avem de incasat aproape 40 de miliarde. Sper sa vina toti la protest, pentru ca altfel nu il voi mai face. Nu il fac pentru mine, ci il fac pentru ei”, a sustinut ieri Gheorghe Paduraru, liderul de sindicat de la Nicolina. Autoritatile iesene au estimat ca peste 500 de oameni vor lua astazi cu asalt Prefectura Iasi. Muncitorii de la Nicolina au mai facut inca doua greve si au blocat intrarea in fabrica, dar situatia lor nu s-a schimbat. Salariatii au dat in judecata conducerea fabricii si si-au castigat drepturile salariale restante in instanta, dar tot nu si-au primit banii. Conducerea Uzinelor Nicolina Iasi asteapta o decizie a conducerii Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului – AVAS, care va veni in cel mai scurt timp, in ceea ce priveste reorganizarea fabricii. In momentul in care AVAS decide acest lucru, salariatii vor primi platile restante. In acelasi timp, AVAS a anuntat disponibilizari la Nicolina SA Iasi, promitand in acelasi timp si salarii compensatorii pentru cei care vor pleca acasa. Numai ca aceste promisiuni nu mai au darul sa ii imbuneze pe muncitori, care sunt ferm hotarati sa iasa astazi in strada.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă