15.4 C
București
sâmbătă, 12 octombrie 2024
AcasăSpecialSahtior, umilit de Barcelona

Sahtior, umilit de Barcelona

Şahtior Doneţk, echipa antrenată de Mircea Lucescu, a fost învinsă categoric de FC Barcelona, cu scorul de 5-1 (2-0), miercuri seara, pe ”Camp Nou”, în prima manşă a sferturilor de finală ale Ligii Campionilor la fotbal, potrivit Agerpres.

 

Meciul a început practic de la scorul de 1-0 pentru gazde, după ce Andres Iniesta (2) a punctat rapid. Şahtior şi-a creat câteva situaţii foarte bune, dar le-a ratat şi Barca s-a desprins prin golurile lui Daniel Alves (34) şi Gerard Pique (53), după care Şahtior a înscris golul de onoare, prin Rakiţki (59). Catalanii au refăcut la faza imediat următoare diferenţa, prin reuşita lui Seydou Keita (60). Şahtior a avut şansa unui nou gol în minutul 82, dar şutul lui Luiz Adriano a lovit bara. Xavi a închis tabela îm min. 86, cu un şut din apropiere.
Răzvan Raţ a jucat tot meciul la Şahtior, primind un cartonaş galben, astfel că va rata partida retur, la fel ca şi Iniesta. În tribune s-au aflat, printre alţii, Răzvan Lucescu, actualul selecţionerul echipei României, şi Gică Popescu, fost jucător al Barcelonei.
Partida retur va avea loc în data de 12 aprilie, pe ”Donbass Arena”, dar Barcelona este cu un pas în semifinale, unde va întâlni marea rivală Real Madrid.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă