29.2 C
București
joi, 26 septembrie 2024
AcasăSpecialSăgeata demarează către Liga I, Farul bate pasul pe loc

Săgeata demarează către Liga I, Farul bate pasul pe loc

Fotbaliştii din Năvodărenii au făcut spectacol cu ACS Buftea, în timp ce marinarii au pierdut şi al doilea meci al stagiunii.

 

Adoua etapă a eşalonului secund a adus acelaşi tip de rezultate pentru echipele judeţului, angrenate în eşalonul secund. Săgeata Năvodari a câştigat fără probleme, în timp ce Farul nu a reuşit să ia vreun punct.

Năvodărenii au impresionat şi de această dată. După ce în prima rundă s-au impus cu 3-0 pe terenul celor de la Dinamo II, jucătorii antrenaţi de Aurel Şunda au făcut spectacol la prima apariţie în faţa propriilor suporteri, învingând pe ACS Buftea cu scorul de 4-0. Mare parte a meritului pentru succesul categoric îi aparţine veteranului Dorel Zaharia, care a marcat trei goluri. El a deschis scorul în minutul 5 al partidei, aceasta fiind şi singura reuşită a primei reprize. În partea a doua a jocului, datele problemei aveau însă să se schimbe. La 5 minute de la reluare, Diaby a dublat avantajul gazdelor, iar Zaharia şi-a completat hattrick-ul în minutele 56 şi 75. Un succes care dovedeşte o dată în plus că Săgeata Năvodari, pe primul loc al clasamentului după primele două runde, este una din formaţiile care luptă cu şanse foarte mari la accederea în Liga I.

Dacă Săgeata a obţinut al doilea succes, Farul a pierdut pentru a doua oară. Sosirea lui Alin Artimon pe banca echipei de pe litoral nu a schimbat radical datele problemei. Marinarii au fost învinşi şi de această dată la două goluri diferenţă, 1-3 pe terenul celor de la CS Otopeni, după ce primul joc a fost cedat cu 0-2. Reuşita constănţenilor a venit în minutul 14, la doar un minut distanţă de primul gol al gazdelor. Singura consolare a suporterilor farişti este că reuşita lui Ghenciu, şut imparabil de la 25 de metri, a fost cea mai frumoasă a partidei. Estetica nu punctează însă în clasament, aşa că Farul rămâne fără nici un punct după două etape, iar în runda viitoare primeşte vizita celor de la Delta Tulcea. 


Încă o victorie şi pentru Delta

Dobrogea are două formaţii cu maximum de puncte după primele etape ale eşalonului secund. Delta Tulcea s-a impus şi ea în etapa a doua, după ce a câştigat prima partidă (3-2 cu Rapid CFR Suceava). Tulcenii au reuşit să câştige mai greu decât se aşteptau, în faţa celor de la Dunărea Galaţi. Cele trei puncte puse în joc au fost acontate în urma singurei reuşite a partidei, semnată de Cristian Pantelie.

 

6 puncte are Săgeata Năvodari după primele două runde şi un golaveraj de 7-0.

Cele mai citite

Interzicerea motoarelor cu combustie internă din 2035 ar putea provoca o criză gravă în industria auto europeană

Ministrul italian al industriei avertizează asupra riscurilor interzicerii motoarelor cu combustie internă din 2035, cerând revizuirea planurilor din cadrul "Green Deal", relatează Financial Times. Adolfo...

Interzicerea motoarelor cu combustie internă din 2035 ar putea provoca o criză gravă în industria auto europeană

Ministrul italian al industriei avertizează asupra riscurilor interzicerii motoarelor cu combustie internă din 2035, cerând revizuirea planurilor din cadrul "Green Deal", relatează Financial Times. Adolfo...

Femeie arestată preventiv pentru că și-a abuzat cei doi copii și i-a forțat să cerșească

O femeie din București a fost arestată preventiv pentru abuzurile la care și-a suspus cei doi copii, de 11 și 13 ani, care au...
Ultima oră
Pe aceeași temă