-0.2 C
Bucharest
Friday, 8 December 2023
HomeSpecialSabău nu a putut fi întors din drum

Sabău nu a putut fi întors din drum

Eşecul cu Gaz Metan, 1-2, l-a făcut pe tehni­cianul echipei FCM Târgu-Mureş, Ioan Ovidiu Sabău, să demisio­neze de pe banca echipei sale. Marţi, conducătorii FCM-ului au încercat să-i schimbe decizia „Moţului”, însă acesta nu a putut fi întors din drum.

„Am discutat cu Sabău, l-am rugat să rămână, dar decizia pe care a luat-o a fost ireversibilă. Când ceva nu merge, trebuie să se întâmple schimbări, la fel s-a întâmplat anul trecut, când a venit Sabău, e o decizie comună. Nu e normal să ai jucători foarte buni şi să nu ai puncte, dar de retrogradat nu o să retrogra­dăm”, a promis vicepreşedin­tele Consiliului de Adminis­traţie al FCM-ului, Claudiu Maior.

Principalul motiv pentru care Sabău a plecat de la FCM a fost punctajul slab din primele şase etape, dar şi nemulţumirile fanilor la adresa sa. „În opt jocuri am acumulat şase punc­te, ceea ce e foarte puţin, mi-am propus mult mai mult, am plecat cu alte obiective. Ştiam că va fi greu, mulţi jucători noi la echipă şi toate acestea au dus la o lipsă de rezultate. Pretenţiile au crescut, n-am reuşit într-un timp scurt să acumulăm punc­te. E neplăcut ca jucătorii să audă tot timpul „demisia”, şi trebuia să luăm această povară de pe umerii lor, eu am venit într-un moment foarte greu, mi-a plăcut aici, sper să găseas­că un om să vină să ajute această echipă”, a declarat Sabău. 

Redacția
Redacțiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri Reuters. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Confruntări cu poliția la un marş al israelienilor de extremă dreaptă din Ierusalim

Confruntări cu poliţia au avut loc la începutul unui marş al israelienilor de extremă dreaptă joi seară la Ierusalim, potrivit martorilor, informează agenţia DPA,...

CM Handbal feminin: România a pierdut cu Germania 22-24, dar păstrează șanse matematice la calificare după ce Japonia a învins Danemarca cu 27-26

România a fost învinsă de Germania cu scorul de 24-22 (9-12), joi seara, la Herning (Danemarca), în Grupa a III-a principală a Campionatului...
Ultima oră
Pe aceeași temă