„Noi vom lua puterea“, îmi spunea anul trecut cu pumnii strânşi unul dintre tehnocraţii lui Cioloş. În zadar îi explicam omului – cu funcţii şi forţe magice – că sondajele dau drept câştigător PSD cu peste 45%. „Trebuie să-l convingem pe domnul preşedinte să nu cedeze“, îmi spunea interlocutorul. Păi, cum aşa? „Compunem noi o majoritate din bucăţi. Parlamentarii se vor preda singuri.“ Dar nu e democratic, am sărit eu, „să-i şantajaţi“. Ce contează?
„Totul e ca preşedintele să nu se lase.“ După cum ştim, Klaus Werner Iohannis a acceptat un prim-ministru PSD-ALDE. Ce făcea tenocratul în acea perioadă? Pregătea, cu echipa de zgomot, aprinderea luminiţelor în Piaţă şi coborârea elefanţilor din Guvern. Grea misiune ai zice. Omul din statul paralel nu era singur. Avea şi are o reţea transpartinică. În timpul alegerilor, m-am tot gândit ce înseamnă „NOI“. Pronume personal, formulă de politeţe, putere ascunsă?
În vorbirea curentă nu se mai prea foloseşte pluralul autorităţii (sau al maiestăţii), pluralul utilizat în locul singularului în vechile acte oficiale, când autorităţile vorbeau despre ele însele. Să fi fost vorba despre pluralul autorului, pluralul folosit în locul singularului în opere ştiinţifice, publicistice şi în conferinţe? Cunoscând aroganţa personajului, nu m-am gândit deloc că ar fi recurs la pluralul modestiei, plural (folosit de ţărani când vedeau pe vremuri caleaşca domnişorilor şi domniţelor) cu poziţionarea ritualică în preajma unuia considerat superior. Nu-i eram deloc superior. Mă privea zeflemitor. N-a fost vorba de niciun plural al politeţii, folosit în locul singularului în formule de adresare umilă către cineva respectat.
Noi – aşa am înţeles – reprezintă o formulă impersonală care personalizează groteasca putere ascunsă.
Ei – oamenii lui Cioloş, pardon ai sistemului – nu respectă pe nimeni. Personajele din scena NOI nu sunt înzestrate cu virtuţi. N-au carismă. Ele sunt rotiţele unui lanţ, coadă de vulpe. Reţeaua de interese se vede de la capra podului. Ei nu vor fi niciodată penali. Pentru că ei înşişi au inventat sintagma.
Acest NOI reprezintă puterea ascunsă de care orice purtător de cap ar trebui să se teamă. În vremurile înşelătoriei universale, a spune adevărul reprezintă un act revoluţionar, scria George Orwell, acum mai bine de jumătate de secol. Dar cine poate crede că adevărul lor e o minciună cu zorzoane? Doar omul eliberat.
Acest noi găunos, şarlatanesc trebuie decorticat şi expus precum un hoit în piaţă publică. Tinerii frumoşi şi liberi care succed generaţiei flower-power ar putea înţelege că duhoarea vine din mijlocul lor, nu din faţă. Că noaptea ca hoţii acţionează ei, cei care orchestrează lupta, fac agende, compun guverne şi majorităţi parlamentare.
„NOI“ reprezintă ofiţerimea sau chestorimea, îmbuibată şi pensionată la 45 de ani, care se plictiseşte. Mai trage câte o revoluţie. Că doar de la americani au învăţat cum se controlează lumea prin revoluţii permanente. Ei ocupă spaţiile publice, lojile oficiale, platourile televiziunilor, precum taifunul marea. Devorează tot ce e în jur. Asemenea tsunami-ului, au puterea de a retrage marea, pentru atacul nimicitor.
În timpuri de acalmie şi de devertebrare socială, compun mituri pentru a proteja forţa umbrelor. Oare cârcotaşii zilelor noastre s-au gândit vreodată că văd doar luminiţele proiectate de mânuitorul focului? Că stau cu faţa la un zid? Pretinzând că sunt liberi, ei nu sunt decât prizonierii propriilor iluzii de libertate. Aceşti idioţi utili conferă stăpânilor peşterii din alegoria lui Platon puteri depline. Îi legitimează. În cohorta de ţuţeri şi ibovnice, rar vezi o minte liniştită.
Nu trebuie să fii cititor în stele pentru a înţelege că Sistemul a inventat DNA pentru a scoate indezirabilii din funcţiile de comandă. Exemplul lui „Mani pulite“ e la îndemână. Procurorii au schimbat o putere politică foarte coruptă cu una şi mai coruptă. Dar care n-a crâcnit la laba ridicată a noului stăpân.
Apar tot mai multe evidenţe că sistemul lucrează cu acoperiţi. Că sinceritatea lor e un caloian, trimis pe apa sâmbetei. Noaptea ca hoţii au gestionat victoria în alegerile prezidenţiale. Nu pot renunţa la putere. Lanţul de interese, mai larg ca Pontul Euxin, sugrumă raţiunea, infectează marea. Dar nu ne pot arunca pe toţi la câini.
Şmecheria cu Noi am fumat-o demult. Din moara stricată nu curge lapte, ci doar venin. Prostimea crede că e apă sfinţită. În acelaşi timp, băieţii mai câştigă o licitaţie. Mai trag un şpriţ la Chilia-n port, pe hiturile de drept penal „suspiciune rezonabilă“, iar filarmonica îşi acordează instrumentele pe partitura servită. Preşedintele deschide noul an şcolar. Un adjunct al mai-marilor din servicii varsă tot despre oameni şi şobolani. Şobolanii, întruchipaţi în NOI, nu sunt scoşi la lumină. Rămân stăpânii peşterii.
„Mărturisesc: am dus o politică bazată pe teroare și am plătit pentru asta. Am pus pe roate consensul asupra politicii terorii, apoi am plecat acasă. Mi‑am bazat politica terorii pe cătușe, pe conceptul că toți «ceilalți» erau niște infractori, pe teama că cei care nu gândeau ca mine erau niște delincvenți. Azi, când am ajuns la vârsta a treia, realizez că și ideile altora trebuie respectate.“ Nu sunt mărturiile unui descoperit al serviciilor sau ale vreunei ibovnice a sistemului, ci ale lui Antonio di Pietro, judecător, scula care a creat, în Italia, „lupta anticorupție“ intitulată „Mani Pulite“.
Peste ani, şobolanii fi- vor stârpiţi, e în puterea naturii, iar oamenii, eliberaţi din peşteră, vor vedea în clar lumina. Scârţâitul corzilor rupte „corupţia ucide“, a corului robilor, se va preda în şcoli ca un exemplu de manipulare.
