Agenţia rusă în domeniul concurenţei a stabilit că Google abuzează de poziţia deţinută pe piaţă. În acest context, compania americană riscă să fie penalizată într-un proces lansat de operatorul concurent rus Yandex, informează Mediafax.
Google a încălcat legea prin preinstalarea anumitor aplicaţii pe dispozitive mobile şi este pasibilă să plătească o amendă de până la 15% din veniturile obţinute în 2014 pe segmentul respectiv de piaţă din Rusia.
Agenţia nu a specificat nivelul veniturilor respective, întrucât este vorba despre secretul comercial, dar a precizat că nivelul amenzii va fi anunţat după 28 septembrie. Google trebuie să plătească amenda şi să îşi schimbe politica de afaceri, în caz contrar riscând noi penalizări, relatează Reuters.
Google Rusia a anunţat că va analiza decizia, reprezentanţii companiei refuzând să facă alte comentarii.
Yandex, care a reclamat Google în februarie, a salutat decizia agenţiei.
Yandex deţine o poziţie mai puternică decât Google pe piaţa rusă, dar concurenţa s-a intensificat, în condiţiile în care utilizatorii cumpără telefoane cu sistemul de operare Android pe care sunt preinstalate aplicaţii ale Google care concurează direct cu aplicaţiile Yandex.
În 2014, Google a obţinut venituri în valoare de 66 de miliarde de dolari. Pe site-ul companiei nu figurează date separate pentru veniturile din Rusia, sau segmentul de piaţă implicat în acest caz.
Uniunea Europeană efectuează propria investigaţie anti-trust împotriva Google.