Exporturile de petrol catre Polonia si Germania, realizate prin oleoductul rusesc Drujba, au fost sistate in timpul noptii de duminica din motive necunoscute. Postul privat TVN24 din Polonia a relatat ca problemele sunt legate de disputa Rusia-Belarus privind pretul energiei. Cancelarul german Angela Merkel isi exprimase in aceeasi zi, la televiziunea publica ZDF, dorinta ca Moscova sa se angajeze ca va fi un furnizor fiabil de energie Europei. Incidentul face parte dintr-o lunga serie ce demonstreaza ca Rusia lui Putin foloseste arma energetica pentru o relansare de proportii pe arena mondiala.
Un sfert din gazele consumate de UE provine din Rusia, iar 20% din acest volum tranziteaza Belarus, aflat in conflict cu Moscova din cauza pretului petrolului brut si a drepturilor de tranzit. Ieri, compania ruseasca Transneft a acuzat Belarus ca fura petrol. Belarus a anuntat ieri ca va redeschide conducta. Dar nu se va lasa intimidata de Rusia pe calea unui santaj energetic, declara in aceeasi zi, la Minsk, presedintele belarus, Aleksandr Lukasenko. Rusia amenintase sambata cu masuri represive impotriva Belarusului daca autoritatile acestei republici ex-sovietice persista in decizia de a impune o taxa asupra petrolului rusesc care ii tranziteaza teritoriul spre Europa. Potrivit AFP, ministrul adjunct rus al dezvoltarii economice si comertului, Andrei Saronov, i-a declarat ambasadorului belarus ca, daca „scenariul” nu va evolua spre „un mod pasnic”, partea rusa va fi „obligata” sa caute „masuri potrivite Ð privind relatiile noastre comerciale Ð care sa-i oblige pe partenerii nostri belarusi sa analizeze serios situatia”.
Aceste neintelegeri dintre Rusia si fostul sau supus amintesc de un episod similar de exact acum un an al carui protagonist a fost Ucraina. In ianuarie 2006, uriasul energetic rus Gazprom a taiat livrarile de gaze pentru Ucraina si, prin urmare, pentru restul Europei, dupa ce nou-aleasa conducere pro-occidentala de la Kiev a refuzat sa plateasca gazul la preturi mai mari decat pe vremea cat tara avea guvern pro-rus, condus de „pro-consulul” Ianukovici. Insa, fiind in mijlocul iernii, Ucraina nu a avut de ales. Georgia a indurat si ea pedeapsa energetica a Rusiei. In decembrie, dupa ce Gazprom a amenintat cu sistarea completa a livrarilor de gaze, Georgia, fosta republica sovietica din Caucaz, condusa de un presedinte pro-occidental, a acceptat sa plateasca 235 de dolari pe mia de metri cubi, fata de 110 dolari, cat fusese pretul anterior.
Nedorind sa dezechilibreze situatia, arata Le Monde, „europenii nu fac decat sa asiste la aceasta confruntare. Presedintia germana a UE a anuntat ca Marea Neagra va fi una dintre prioritatile sale in timpul viitoarelor luni (…) Berlinul doreste o reflectie pe tema politicii de vecinatate a Europei fata de Marea Neagra”.
Daca in privinta Ucrainei si Georgiei ordinul lui Putin de marire a pretului a avut scopul de a le taia avantul pro-occidental si a le mentine in trena Moscovei, in cazul Belarus, condus de o marioneta a Kremlinului, scopul e altul: Putin doreste revenirea a ceea ce se numeste „Rusia alba” la statutul de provincie rusa. Folosirea de catre presedintele Putin a armelor petrolului si gazului impreuna cu propaganda impotriva unor republici foste sovietice ca Georgia, Letonia, Moldova, Kargazstan, dar si Belarus sau Ucraina este pur neoimperialism, sustin analistii. Convine sau nu, adevarul este ca, sub presedintele Vladimir Putin, energia ruseasca redeseneaza harta geopolitica a lumii, observa Occidentul si incepe sa se trezeasca.
Kaghebistii tin totul in mana
Daca cererea crescanda de energie si resurse globale este „secera” Rusiei, „ciocanul” il reprezinta sigur politica Kremlinului de nationalizari si folosirea controlului statului asupra industriei strategice a resurselor naturale in scopuri politice. Situatia este cu atat mai ingrijoratoare cu cat Rusia lui Vladimir Putin este guvernata de fosti spioni care au cucerit politica si economia. Cotidianul italian La Stampa relata zilele acestea, citand estimari sociologice rusesti, ca „unul din patru membri ai elitei ruse Ð functionari, guvernatori, manageri de varf Ð este sau era (dar Putin insusi spune ca aceasta meserie nu cunoaste pensionarea) din fostul KGB. De la venirea lui Putin la putere, Kremlinul s-a populat cu (ex-)colegii sai. CV-urile oamenilor presedintelui par a fi trase la indigo: 50-55 de ani, nascuti sau care au trait la Sankt Petersburg, cariera in KGB”. „Kaghebisti la Kremlin” era un lucru neimaginabil pe vremea sovietica (cu exceptia lui Andropov). Astazi kaghebistii au in mana totul: Kremlinul, ministerele, politia, economia. Cei mai loiali lui Putin, Viktor Ivanov si Igor Sehin, conduc si cele mai mari companii nationale: primul Ð Aeroflot si compania militara Almaz Antej, al doilea Ð Rosneft, noul colos petrolier aparut din cenusa Iukos, dupa trimiterea fostului patron Hodorkovski in Siberia. Valeri Golubev, „care are un trecut kaghebist atat de curat incat pentru perioada 1971-1991 exista spatiu alb in CV”, tocmai a devenit vicepresedintele Gazprom. Umbla vorba ca, la o sarbatorire a „cekistilor”, lui Putin i-a scapat: „FSB face parte de acum din sistemul organismelor democratice ale puterii”.
Marea Neagra
Aderarea Romaniei si Bulgariei la Uniunea Europeana la 1 ianuarie 2007 a adus in centrul atentiei zona Marii Negre, spatiu strategic unde se concentreaza numeroase jocuri de interese din relatia dintre Europa si Rusia, mai ales viitoarele drumuri ale hidrocarburilor, nota recent prestigiosul cotidian francez de stanga Le Monde. „O data cu obtinerea accesului la Marea Neagra, UE va fi obligata sa priveasca mai de aproape tensiunile care traverseaza aceasta zona, dupa ce a lasat SUA sa-si asume rolul de „protector””, insista cotidianul.
Dupa ce, in timpul razboiului rece, controlul zonei era impartit intre URSS cu satelitii ei si Turcia, tara membra NATO, portiunea controlata astazi de Moscova se limiteaza la o fasie ingusta intre Soci si Marea Azov, la frontiera cu Ucraina. Flota rusa de la Sevastopol, port ucrainean, are dreptul sa ramana aici pana in 2017. Romania si Bulgaria, membri NATO, vor gazdui baze militare americane. Georgia vrea sa adere la NATO, iar Ucraina, desi si-a stopat procesul de aderare la Alianta Nord-Atlantica, este un partener mai slab pentru Moscova si ceea ce Le Monde numeste „un stat pivot pentru Europa”. Ziarul subliniaza ca zona Marii Negre este un spatiu al multor „conflicte inghetate” (Abhazia, Osetia de Sud, Transnistria, regiuni separatiste sprijinite de Moscova), „in a caror solutionare UE joaca, deocamdata, un rol marginal”. Astazi, noteaza jurnalul, regiunea a devenit „o zona a confruntarii intre doua concepte opuse: cel „euro-atlantic”, promovat de SUA, si cel pro-rus sau „euro-asiatic”, desfasurat la Moscova de partizanii unei puteri nationaliste care uzeaza de gazele naturale ca de un mijloc de presiune”.
O lupta „soft” pentru estul Europei
Deocamdata lupta se duce cu mijloace „soft”. Pentru promovarea viziunii „euro-atlantice” au aparut organizatii regionale, „afiliate intr-o masura mai mare sau mai mica SUA”: GUAM (Georgia, Ucraina, Azerbaidjan si Republica Moldova), Comunitatea Optiunii Democratice si Forumul Marii Negre pentru Dialog si Parteneriat, creat in 2006, sub egida presedintelui Romaniei, forum la care Rusia si-a trimis doar ambasadorul, fara a lua parte la dezbateri.
In iulie, americanul Bruce Jackson, care „are relatiile sale in Administratia Bush”, a expus, in articolul intitulat „The Soft War for Europe's East” (Razboiul de catifea pentru estul Europei), viziunea americana a unei „Mari Negre mari”, unde promovarea democratiei va contracara „ambitiile revansarde ale Moscovei”, deoarece aici, „pentru prima data in ultimii 150 de ani, relatiile dintre Rusia si Europa se vor defini pentru primele decenii ale secolului XXI”.
Proiecte
In privinta energiei, ziarul aminteste ca proiectul european Traceca, ce vizeaza dezvoltarea unui nou „drum al matasii” care sa lege Asia Centrala, Transcaucazia, Marea Neagra si Europa Centrala, a ramas doar un proiect; ca gazoductul Nabucco, ce va lega platforma Shah Deniz din Azerbaidjan cu Ungaria, Georgia, Turcia, Bulgaria si Romania, nu convine deloc Gazpromului rusesc, iar finantarea proiectului cu circa 4 miliarde de euro depinde de companiile petroliere si nu este garantata inca; in fine, ca Gazprom face tot posibilul ca gazoductul Blue Stream, care leaga Rusia si Turcia pe la Marea Neagra, sa fie bransat la timp la Nabucco.
