Diplomaţia rusă i-a trimis o invitaţie şefului Coaliţiei opoziţiei siriene Moaz el-Khatib pentru a participa la negocieri în vederea unei rezolvări a conflictului sirian, a anunţat vineri un ministru adjunct de Externe, Mihail Bogdanov, pentru agenţia rusă RIA Novosti, potrivit Mediafax.
Reprezentantul Guvernului rus, care în ultimele zile şi-a multiplicat contactele în cadrul dosarului sirian, a precizat că întâlnirea ar putea avea loc la Moscova sau în afara Rusiei, de exemplu la Geneva sau la Cairo, informează RIA Novosti.
„Invitaţia i-a fost transmisă lui Moaz el-Khatib”, a declarat Bogdanov.
Joi, o delegaţie siriană condusă de ministrul adjunct Fayçal Mokdad a participat la discuţii la Ministerul rus de Externe.
Rusia, care este de facto unul dintre ultimii susţinători ai regimului sirian, şi-a multiplicat contactele în ultimele zile în privinţa dosarului sirian.
Emisarul internaţional pentru Siria Lakhdar Brahimi este aşteptat sâmbătă la Moscova.
„Vom asculta ce are să ne spună Lakhdar Brahimi şi apoi vom lua o decizie privind o nouă întâlnire” între Rusia, Statele Unite şi ONU, a declarat Bogdanov, precizând că o astfel de întâlnire ar putea avea loc în ianuarie.
Purtătorul de cuvânt al diplomaţiei ruse Aleksandr Lukaşevici a considerat necesare, joi, „iniţiative energice şi hotărâte pentru a pune capăt băii de sânge”.
El a dezminţit ferm existenţa, evocată de presă, a unui acord între ruşi şi americani în privinţa formării unui Guvern de tranziţie cu puteri extinse, cu menţinerea preşedintelui sirian Bashar al-Assad până la încheierea mandatului său, în 2014, fără posibilitatea de a se mai prezenta la alegeri.
Şeful diplomaţiei egiptene, Mohamed Amr, este aşteptat vineri la Moscova pentru întrevederi pe tema Siriei.
Împreună cu China, Rusia a blocat până în prezent toate proiectele de rezoluţie ale Consiliului de Securitate al ONU de condamnare a preşedintelui Bashar al-Assad care să deschidă uşa unor sancţiuni sau recursului la forţă.