37.1 C
București
sâmbătă, 20 iulie 2024
AcasăSpecialRusia, amenintare pentru securitatea Marii Britanii si a SUA

Rusia, amenintare pentru securitatea Marii Britanii si a SUA

Serviciile secrete britanice considera ca Rusia reprezinta a treia amenintare la adresa tarii, dupa reteaua Al Qaeda si Iran. Fara a o plasa pe un anume loc, si SUA considera Rusia o amenintare.

Serviciile britanice de informatii se tem ca principalele agentii ruse au trimis numerosi spioni pe teritoriul Marii Britanii. Agentii rusi sunt acuzati de otravirea lui Aleksandr Litvinenko la Londra si de alte tentative de asasinat, iar aceste cauze au contribuit la deteriorarea relatiilor dintre cele doua tari. Responsabilii serviciilor secrete britanice sunt foarte nemultumiti ca importante resurse trebuie alocate  contracararii actiunilor de spionaj militar si industrial ale Rusiei.
Dincolo de ocean, SUA sunt ingrijorate de posibilitatea ca Rusia si alte cateva state sa investeasca bani in sectoarele strategice ale economiei americane, actiuni considerate o amenintare pentru securitatea tarii. Ca urmare, Washingtonul elaboreaza un plan de lupta contra "fondurilor suverane" care fac investitii de miliarde de dolari.

In cadrul Comitetului pentru relatii externe din Senat au avut loc audieri pe marginea investitiilor straine initiate de o serie de tari, intre care Rusia si China, bani care ar putea merge in sectoarele strategice ale economiei SUA. Casa Alba considera  ca posibilitatile financiare crescande ale Rusiei reprezinta o amenintare serioasa la adresa securitatii nationale a SUA. Presedintele Comitetului a propus elaborarea unei strategii de depistare a fondurilor suverane care isi utilizeaza activele in scopuri politice. Exista semnale ca Rusia isi foloseste fondurile pentru a-si promova interesele strategice, recent manifestand interes pentru achizitionarea unei parti insemnate din corporatia care detine Airbus.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă