Candidatul republican la presedintia SUA, Rudolph W. Giuliani, a caracterizat relatia tensionata cu fiul sau Andrew drept "o provocare iscata de al doilea meu mariaj", adaugand ca spera sa rezolve situatia, in cadru privat, transmite AP.
"Aceste probleme de familie sunt dificile uneori", a spus fostul primar al New York-ului astazi, in Parcul Monterey, adaugand: "cu cat ai mai multa intimitate in situatii de acest gen, cu atat mai usor le poti rezolva."
Intr-un articol publicat in 'New York Times', Andrew Giuliani a afirmat ca are o relatie "bolovanoasa" cu tatal sau si ca nu se intelege deloc cu Judith Nathan, cu care tatal sau s-a casatorit in 2003, dupa ce a divortat de mama lui Andrew, Donna Hanover. El nu are nici cea mai mica intentie sa sprijine campania tatalui sau, preferand sa se preocupe de cariera sa de jucator profesionist de golf.
Rudolph Giuliani isi descrie actuala sotie drept "o mama foarte iubitoare" si isi asuma intreaga responsabilitate pentru tensiunea din familie. Candidatul la presedintia SUA a facut aceste comentarii la o conferinta de presa la care a participat si guvernatorul Californiei, Arnold Schwarzenegger, pe tema bandelor de cartier.
In paralel, un purtatorul de cuvant a anuntat ca Rudolph Giuliani si-a vandut firma de consultanta bancara – 'Giuliani Capital Advisors' – unei corporatii australiene – 'Macquarie Group of Sydney' – pentru a se putea concentra exclusiv asupra campaniei electorale.