Procurorii DNA Bucuresti au demarat cea mai ampla ancheta pentru coruptie desfasurata la Iasi. Dupa ce au ridicat toate dosarele de retrocedare din 2000 si pana in prezent, anchetatorii au luat la puricat familiile lui Radu Vasile Prisacaru, fostul prefect al Iasiului, si Flavius Ionita, fostul director al Agentiei Domeniilor Statului. Aceasta verificare este facuta in baza unei ordonante emise de catre procurorul bucurestean Mircea Petrescu, de la Sectia de Combatere a Coruptiei, si vizeaza in special evaluarea suprafetelor de teren revendicate de familia Forna. Din aceste parcele prefectul Radu Prisacaru impreuna cu Flavius Ionita urmau sa primeasca trei hectare. Aceasta ordonanta a fost data de procurori ca urmare a documentelor descoperite in biroul lui Prisacaru de la Prefectura Iasi si in biroul lui Flavius Ionita, de la Agentia Domeniilor Statului (ADS) Iasi. Cu ocazia perchezitiilor efectuate au fost gasite mai multe fotocopii ale unor schite cadastrale, cu terenuri care cel mai probabil se afla situate in comuna Miroslava. Astfel, au fost gasite sapte schite in biroul lui Flavius Ionita si doua in biroul lui Radu Prisacaru. Potrivit ordonantei emise de catre procuror, se impune efectuarea unei expertize tehnice, de catre un expert tehnic imobiliar, pentru lamurirea unui numar de cinci obiective. In primul rand, expertul trebuie sa stabileasca daca schitele cadastrale gasite in cele doua birouri de la ADS si prefectura se refera la aceleasi terenuri, iar in caz afirmativ, daca aceste terenuri se afla pe raza comunei Miroslava. „De asemenea, se va solicita expertului identificarea proprietarilor actuali ai parcelelor din schitele cadastrale care au fost puse la dispozitie”, se mai precizeaza in ordonanta procurorului. Pe de alta parte, procurorii au impus expertului sa stabileasca si valoarea de piata a parcelelor mentionate, la nivelul lunii august 2006. Ultimul obiectiv al acestei ordonante este sa stabileasca daca Radu Prisacaru, impreuna cu familia sa, formata din Constantin Prisacaru (tatal), Tamara Prisacaru (mama), Liliana Prisacaru (sotie), Florin Prisacaru (frate) si Lica Prisacaru (unchi dupa tata) cu Adela Prisacaru (matusa), detin suprafete de teren in comuna Miroslava. De asemenea, nici familia lui Flavius Ionita nu va scapa de acest control. Mihail Dunareanu este expertul numit de procurorii DNA, acreditat al Asociatiei Nationale a Evaluatorilor din Romania, care va trebui ca pana la 1 octombrie sa clarifice situatia averii rudelor prefectului de Iasi pana la gradul IV.