29.6 C
București
vineri, 13 septembrie 2024
AcasăSpecialRovana Plumb a dispus verificarea acordului de mediu pentru proiectul minier de...

Rovana Plumb a dispus verificarea acordului de mediu pentru proiectul minier de la Certej

Ministrul Mediului, Rovana Plumb, a dispus verificarea de urgenţă a acordului de mediu pentru proiectul minier de la Certej, acesta urmând să fie anulat dacă se constată că nu a fost emis în conformitate cu legea, informează Ministerul Mediului şi Pădurilor (MMP), potrivit Mediafax.

„Ministrul Mediului şi Pădurilor, Rovana Plumb, a dispus, prin ordin verificarea, în regim urgenţă, a acordului de mediu pentru proiectul de la Certej, judeţul Hunedoara , de către Garda Naţională de Mediu şi Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului. Se va urmări verificarea procedurilor urmate în legătură cu acest acord de mediu pentru a se vedea în ce măsură s-au respectat toate prevederile legale”, se precizează într-un comunicat remis MEDIAFAX, luni, de MMP.

De asemenea, Plumb a cerut conducerii Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului demiterea directorului executiv al Agenţiei Regionale pentru Protecţia Mediului Timisoara, pentru că nu a informat autoritatea de mediu în legătură cu emiterea acordului de mediu pentru acest proiect, având în vedere că este vorba de un obiectiv de interes naţional şi internaţional.

Asociaţiile Centrul Independent pentru Dezvoltarea Resurselor de Mediu, Alburnus Maior şi Re.Generation condamnă emiterea recentă a acordului de mediu pentru proiectul Certej, prima exploatare a aurului la scară largă pe bază de cianuri din România.

„Proiectul minier propus la Certej, judeţul Hunedoara, de către compania canadiană Eldorado Gold Corporation prin intermediul societăţii Deva Gold a primit acordul de mediu din partea Agenţiei Regionale pentru Protecţia Mediului Timişoara, creând astfel un precedent extrem de periculos pentru România. Prin detaliile sale – impactul devastator asupra mediului, vicii de legalitate, reţeaua de acţionari, respectiv companiile deţinătoare, proiectul de exploatare de la Certej se aseamănă celui propus la Roşia Montană, atrăgând de-a lungul timpului critici serioase din partea organizaţiilor de protecţia mediului din România”, se arată într-un comunicat remis de organizaţiile neguvernamentale.

Proiectul minier de la Certej, care ocupă o suprafaţă de 456 de hectare, presupune procesarea a 45 de milioane de tone de minereu – cu o concentraţie de 1,8 g de aur pe tonă de minereu – şi utilizarea unei cantităţi de cianură de sodiu de 1653 tone pe an, timp de 16 ani, perioada de operare a minei, se mai arată în comunicatul ONG-urilor.

Ca şi în cazul proiectului Roşia Montană, reziduurile rezultate după prelucrare, inclusiv cele cu cianură şi metale grele, vor fi depozitate într-un iaz de decantare în aer liber cu o suprafaţă totală de 63 de hectare, se mai arată în comunicat.

Cele mai citite

Sectorul construcțiilor a înregistrat o cifră de afaceri de 203,8 miliarde lei în 2023, cu o creștere de 17% față de anul anterior

În anul 2023, cele aproape 99.000 de companii din sectorul construcțiilor, conform codurilor CAEN din secțiunea F, au raportat o cifră de afaceri cumulată...

Sărbătoare 14 septembrie: Înălțarea Sfintei Cruci

Pe 14 septembrie 2024, credincioșii ortodocși din întreaga lume vor sărbători Înălțarea Sfintei Cruci, o sărbătoare importantă în calendarul religios, marcată cu cruce roșie....

Ministrul Justiției a decis să o revoce pe directoarea Oficiului Național al Registrului Comerțului 

Alina Gorghiu, ministrul Justiției a anunța, vineri, revocarea din funcție a directorului general al Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), Valentina Burdescu, care a...
Ultima oră
Pe aceeași temă