Românul de 21 de ani rănit grav într-un atac armat, sâmbăta trecută, în Italia, a murit. Potrivit presei locale, decesul lui Bogdan Gabriel a fost pronunţat vineri după-amiază. Tatăl băiatului a a facut un gest umanitar: a donat organele copilului său pentru a salva alte vieţi.
Tânărul era în moarte cerebrală după ce a fost împuşcat în cap, iar şansele să îşi revină erau aproape nule.
Mama românului a fost ucisă şi ea. Cei doi au fost victimele unui italian, Roberto Zanier, fost poliţist.
În dimineaţa zilei de 21 decembrie acesta si-a impuscat propria mama, dupa care a mers la locuinta familiei de români pentru a le cere o chirie neplătită. Acolo a descărcat un încărcător şi ar fi continuat masacrul dacă nu i se bloca arma.