Primul film din Competitia Oficiala la care jurnalistii au fluierat n-a fost, surprinzator, "Serbis" de Brillante Mendoza, introdus in selectie mai mult pentru secventa de felatie si altele de sex ori nuditate decat pentru valoarea lui, ci "La Mujer sin cabeza". Argentinianca Lucrecia Martel nu e prima oara la Cannes, dar probabil e prima oara cand ii enerveaza pe jurnalisti. Filmul ei este povestea unei femei care, dupa un accident rutier in urma caruia se pare ca a omorat un caine, capata convingerea ca a ucis de fapt un om si se poarta ca si cum s-ar fi sustras lumii. Are vagi momente de amnezie, surade de departe, e neutra ca o foaie alba de hartie. Desi o buna parte din timp povestea are misterul unui policier, Lucrecia Martel rasuceste scenariul intr-un fel care il pierde pe spectator. Mult mai putin dezvoltat ca "Niña Santa", cu care a venit in 2004 la Cannes, "Femeia fara cap" va pleca probabil si fara vreun premiu. Nu acelasi lucru il poti afirma cu convingere despre "the exchange", pentru ca acesta poarta semnatura lui Clint Eastwood, si prezenta cineastului pe Croazeta plus faptul ca, vorba lumii, ar fi intervenit personal ca filmul sa fie luat in competitie te indeamna sa presupui ca juriul prezidat de Sean Penn ii va da un premiu. Numit pana in ultimul moment "The Changeling", "the exchange" (cu litere mici, da, asa a dorit Eastwood) e o melodrama cu tema, a carei actiune se petrece in 1928.
O telefonista din Los Angeles, pe nume Christine Collins, reclama disparitia baietelului ei, dar dupa cinci luni de cautari politia ii baga pe gat un alt baiat, iar cand femeia protesteaza, o interneaza abuziv la nebuni. Scenariul este atat de prost, iar regia atat de laxa incat pana si cotloanele povestii adapostesc clisee. Politistii si angajatii spitalului de nebuni alcatuiesc parghiile unei dictaturi absurde, Angelina Jolie in rolul mamei are ochii umezi tot timpul si nu reactioneaza atunci cand ar trebui, iar reactiile disproportionate ale personajelor sunt potentate de o coloana sonora lacramoasa, pe care esti obligat s-o asculti pana la satietate. Prin comparatie, "Delta", de Kornel Mundruczo, e un film mult mai onest, desi povestea incestului si a oprobriului public, filmata in Delta Dunarii, e rupta de vreun context geografic sau temporal. Realizat pe durata mai multor ani pentru ca, in mod nefericit, interpretul principal a murit, cu filmarile refacute cu un alt protagonist, "Delta" nu pare sa fie un candidat la palmares, desi nu e lipsit de calitati estetice. Emir Kusturica si-a readus lookul studiat-prafuit pentru premiera documentarului despre Maradona ("Maradona by Kusturica"). Subiectul nu il impiedica sa nu se bage si pe el in seama, folosindu-se ca unitate de masura pentru masurarea soclului lui Maradona.
Au venit amandoi la Cannes, dar, desi din film nu lipsesc diatribele impotriva globalizarii si impotriva lui Bush (care i-au apropiat pe cei doi), jurnalistii au vrut sa afle de la Maradona ce pronostic da in privinta Campionatului Mondial de fotbal.
Ieri au mai intrat in scena doi romani. A fost prezentat in sectiunea "Quinzaine des Réalisateurs" filmul italian "Il resto della notte" de Francesco Munzi, in care joaca Laura Vasiliu, iar la Sala Buñuel a Palatului Festivalului au inceput sa fie proiectate pentru presa scurtmetrajele din "Cinéfondation", printre care se numara si "Interior scara de bloc" de Ciprian Alexandrescu. "Nu stiu de ce atunci cand faci un film despre italieni care fac prostii nu se intampla nimic, iar cand ai ca personaje negative niste romani toata lumea se supara. Asta dovedeste ca imigratia e o problema in Italia", a spus ieri Francesco Munzi, venit la Cannes cu al doilea film al sau, "Il resto della notte", in care Laura Vasiliu, Constantin Lupescu si Victor Cosma joaca rolurile unor romani care fura si sfarsesc prin a ucide in Brescia zilelor noastre. Explicatiile confuze ale cineastului nu au avut la conferinta de presa de ieri aerul ca limpezesc o situatie sociala si asa intensa.
Actorii romani au spus ca ei nu sunt reprezentativi pentru toti romanii din Italia si ca situatia din film nu se poate generaliza. Ce e ciudat e ca regizorul a marturisit ca atunci cand a scris scenariul nu romanii erau la ordinea zilei, ci albanezii. Atunci, de ce a facut un film social calat pe structura unui polar despre o situatie care la acel moment nu exista? In film, Laura Vasiliu joaca rolul unei fete care fura o pereche de cercei din casa bogatei familii la care e angajata. Constantin Lupescu e iubitul acesteia, iar Victor Cosma – fratele iubitului. Fratii locuiesc intr-o casa sordida, unde majoritatea apartamentelor sunt ocupate de arabi, si fac afaceri cu un italian cocainoman. Povestea impleteste trei povesti – romanii care, epuizati de lipsa de perspective, se apuca de furat si ucis, cocainomanul care vrea sa-si recupereze fiul si familia la care a lucrat romanca, al carei cap are o amanta, iar sotia lui, bovarica si bogata, se epuizeaza vag intre dureri de cap, seri la opera si spaima ca e "hartuita" pe strada de cersetori romani.
Asa cum a remarcat un jurnalist francez, filmul e riscant pentru contextul din Italia, cand se discuta expulzarea romanilor, dar regizorul nu-si apara filmul decat spunand ca vorbeste despre teama si ignoranta, si invita la o abordare mai umana a problemei. In orice caz, lipsa unor personaje adevarate, a unei povesti verosimile si a unei viziuni regizorale aduc deservicii nu doar romanilor, ci si filmului in sine, care pare sa nu stie pe ce picior joaca. Cei trei interpreti romani par hotarati sa dea ce e mai bun, dar impresia e ca regizorul nu le-a cerut sa faca prea mult. Personajul Laurei Vasiliu ramane neclar, iar cel al lui Constantin Lupescu striga de la inceput si pana la sfarsit. Munzi a spus ca inca nu are un distribuitor roman si poate gaseste unul in Market. Ce e cert e ca filmul risca sa ascuta contradictiile tocmai pentru ca, asa schematic cum e, poate da apa la moara celor care oricum au parerile gata conturate. Insa filmul care a captat ieri interesul intregii prese a fost proiectia de seara cu "Che" – cele doua filme despre Che Guevara semnate de Steven Soderbergh, care impreuna totalizeaza patru ore si jumatate.
