Ambasadorul Republicii Federale Germania în România, Werner Hans Lauk, a fost decorat cu “Placheta de onoare” a Ministerului Afacerilor Interne al României.
Distincţia exprimă recunoaşterea sprijinului oferit României din partea Germaniei în domeniul securității naționale, “cu precădere pentru modernizarea sistemului de management al frontierelor”, informează MAI.
Decoraţia a fost înmânată de Gabriel Oprea, ministru de Interne, vicepremier pentru Securitate Naţională. Ceremonia s-a desfăşurat joi la sediul MAI. Potrivit vicepremierului Oprea, “Placheta de onoare” reprezintă cea mai înaltă distincţie, pe linie de Securitate Naţională, a Guvernului României.
Citeşte şi: Faimosul avion AWACS, “ochiul electronic” al NATO, păzește cerul României
Ambasadorul Werner Hans Lauk a salutat buna colaborare dintre România şi Germania, mai ales în domeniul securităţii cibernetice, al combaterea crimei organizate și a traficului de persoane atât la nivel bilateral, cât și în cadrul FRONTEX şi a altor misiuni europene.
Din frontiera estică a Uniunii Europene, România administrează o zonă cu lungimea de 1100 de kilometri.