Statul roman pare hotarat, in sfarsit, sa faca pasi importanti pentru a se apropia de Moldova. Vizita lui Traian Basescu la Chisinau a fost poate cel mai important semnal dat de tara noastra in ultimii 20 de ani ca nu a abandonat gandul ca romanii de pe ambele maluri ale Prutului au un viitor comun si ca undeva in viitor ar putea ajunge sa traiasca din nou impreuna. Din pacate, prea putini saluta relansarea a ceea ce ar fi trebuit sa fie dintotdeauna proiectul numarul unu al diplomatiei noastre. Foarte multi se indoiesc nu numai de sansele ca el sa devina realitate, ci chiar de necesitatea sa.
Nu trebuie sa ne mire lipsa de entuziasm si chiar ostilitatea fatisa manifestate de alte tari. Cele mai multe iau in calcul in primul rand interesele Rusiei. Teama de a nu-i supara pe rusi conteaza mult mai mult in calculele de politica externa decat dorintele Bucurestiului.
Chiar si doar perspectiva acordarii cetateniei romane pentru cateva milioane de moldoveni da fiori Vestului, dintr-un motiv evident. O mare parte din acestia nu se vor opri pe pamantul "tarii-mama" in cautarea unui trai mai bun, ci acolo unde deja s-au stabilit cateva sute de mii: in Europa bogata, care oricum are dificultati cu stavilirea valului de forta de munca ieftina provenit din tarile intrate in ultimii ani in UE. Integrarea moldovenilor in Europa, prin intermediul cetateniei romane, garanteaza ca acest flux de imigranti nu numai ca nu va scadea in urmatorii ani, ba chiar va creste.
Evident, aceasta temere ar fi fost mult atenuata daca am fi reusit sa le demonstram celor care ne-au sustinut aspiratiile de integrare europeana ca ne apropiem cu pasi constanti de momentul in care Romania va fi perceputa de majoritatea propriilor cetateni ca fiind nu numai locul lor de suflet, ci si cel in care au cele mai mari sanse de a-si implini destinul.
Pe cat de usor de inteles este de ce strainii privesc cu teama planurile lui Traian Basescu in legatura cu Moldova, pe atat de inexplicabila este reticenta unei mari parti a elitei romanesti de a vedea necesitatea, importanta si beneficiile unei posibile reunificari cu Moldova. Indolenta demonstrata de clasa politica in aceasta chestiune a mers in tandem cu disparitia subiectului Moldova de pe agenda prioritara a societatii civile. Abandonul de care se fac vinovati parlamentari, ministri si presedinti a fost posibil si pentru ca, unul cate unul, cei care vorbeau despre ce se intampla dincolo de Prut, despre ce ar trebui sa facem noi pentru cei pe care am ajuns sa evitam a-i mai numi "fratii nostri", deoarece ni se parea ca suna a cliseu, au incetat a se mai face auziti.
Si nu doar ca nu am facut mai nimic pentru a sustine acest obiectiv national, dar, putin cate putin, am incetat si a mai crede in necesitatea sa, ba chiar si in adevarul istoric pe care se fundamenteaza. Neincrederea careia i-au cazut prada majoritatea liderilor de opinie s-a propagat in toata societatea. Asa am ajuns ca numarul celor ce azi isi mai doresc o reunire a Romaniei cu Moldova, printr-un consens si intr-o forma care sa nu anuleze dreptul moldovenilor de a se autoguverna, sa devina insignifiant.
In lipsa vocilor cu autoritate care sa le reaminteasca permanent romanilor de istoria comuna care ne leaga de fratii nostri de peste Prut, de obligatiile actuale ce decurg din ea, de nevoia de a repara unele greseli pe care le-am facut in trecut, de potentialul uman si economic imens pe care l-ar descatusa o eventuala reunificare, de avantajele strategice pe care le-ar oferi, de sporul de influenta economica si politica in interiorul UE pe care l-ar atrage dupa sine, au inflorit doar argumentele meschine ce sustin ideea ca nu avem nimic de castigat dintr-un astfel de demers, ba chiar din contra. Superficialitatea si lipsa de viziune pe termen lung, bolile noastre cronice care ne impiedica sa rezolvam si alte probleme importante ale tarii, si-au spus si aici cuvantul. Da, majoritatea riscurilor invocate sunt reale. si acela de a importa o minoritate rusa care sa actioneze ca un cal troian, si costurile imense pe care va trebui sa le suportam pentru dezvoltarea Moldovei si inca multe altele. Insa pentru toate exista solutii. si toate la un loc nu cantaresc nici pe departe cat avantajul de a deveni din nou, impreuna, ce am fost si chiar mai mult decat atat.
In mod cert, Romania mai are multe de rezolvat pana sa fie in stare sa gestioneze o posibila unificare cu Moldova, insa important este sa ne asumam acest proiect, sa ne fixam un termen realist si sa eliminam unul cate unul toate obstacolele care ne stau in cale, printr-un efort constant care sa implice nu doar institutiile statului, ci toata societatea. Cand majoritatea romanilor si a moldovenilor vor fi convinsi ca asta e calea, vom reusi sa-i convingem si pe altii sa ne sustina.
Trebuie sa ne redescoperim vocatia proiectelor de anvergura. A implinirii unor idealuri care merg dincolo de orizontul ingust al nevoilor imediate. Este vital sa ne amintim ca avem o datorie fata de cei care vin dupa noi, sa lucram permanent la constructia Romaniei viitoare.
