27.2 C
București
duminică, 14 iulie 2024
AcasăSpecialRomânia, printre ţările vizate de o anchetă a poliţiei britanice privind "sclavia...

România, printre ţările vizate de o anchetă a poliţiei britanice privind „sclavia modernă” – presă

Cazurile de „sclavie modernă” sunt tot mai numeroase în Marea Britanie, unde poliţia a creat patru echipe de investigaţie care se concentrează asupra Bulgariei, României, Cehiei şi Poloniei, relatează The Guardian în ediţia electronică, potrivit Mediafax.

O asociaţie, Thames Reach, care lucrează cu persoane fără adăpost din Londra, a anunţat că în 2012 a întregistrat 37 de incidente în care sunt implicate persoane vulnerabile ce au fost obligate să muncească în schimbul unor sume mici de bani, fără plată sau chiar să încalce legea, comparativ cu 22 de cazuri înregistrate în 2011.

Megan Stewart, un manager în cadrul asociaţiei, a prezentat un caz recent ajuns în justiţie al unui număr de patru bărbaţi care trăiau într-o rulotă în Bedfordshire, condamnaţi pentru exploatarea unor persoane fără adăpost, caz care a schimbat, în opinia sa, modul de abordare a acestei probleme. „Oamenii încep să observe mai bine semnele”, iar „poliţia îi ia în serios când raportează asemenea fapte”, a subliniat ea.

Exploatarea implică persoane aduse în Marea Britanie în acest scop, dar vizează şi persoane fără adăpost care trăiesc pe străzi. Un centru de zi de la Londra, care ajută persoanele fără adăpost, a anunţat că clienţii săi sunt vizaţi frecvent inclusiv în centru. Mick Clarke, conducătorul centrului a prezentat un caz, petrecut în urmă cu două săptămâni, în care „persoane au abordat clienţi oferindu-le de lucru în Belgia”, promiţându-le cazare şi bani. „Am fost uluit să văd cât de neruşinaţi sunt în vizarea celor vulnerabili”, a subliniat el.

Potrivit publicaţiei, multe cazuri de exploatare par bine organizate. Ziarul citează Thames Reach, care a anunţat că a înregistrat mărturii potrivit cărora o grupare din oraşul lituanian Panevezys aduce persoane în Marea Britanie de două ori pe săptămână. „Există un spectru larg de exploatare”, a declarat inspectorul Kevin Hyland, şeful Unităţii de luptă împotriva traficului de persoane din cadrul Poliţiei Metropolitane, care conduce în prezent patru echipe comune de investigaţii concentrate asupra Bulgariei, României, Cehiei şi Poloniei.

„Avem de a face cu copii în vârstă de şapte ani trataţi ca sclavii la Haringey, persoane trecute prin Marea Britanie către alte ţări sau pentru piaţa prostituţiei. Hyland citează cazuri de bărbaţi aduşi în Marea Britanie pentru a munci ilegal în cazinouri, cărora li se cerea să ofere servicii sexuale jucătorilor în pauze. Guvernul din Anglia şi asociaţiile au cooperat pentru finanţarea unei campanii pe tema exploatării în Polonia, iar ambasadele din Europa de Est şi Orientul Mijlociu ajută, de asemenea, la creşterea conştientizării riscurilor muncii ilegale în M. Britanie, potrivit The Guardian.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă